Nunta la ucrainenii din Maramureș: perspectivă antropologică

Nunta la ucrainenii din Maramureş: perspectivă antropologică Rezumat Începând cu anii cincizeci ai secolului trecut, în localităţile cu populaţie de etnie ucraineană din Nordul Maramureşului, fenomenele care au marcat extrem de intens (şi ireversibil trebuie să adăugăm) cultura tradiţională au fost colectivizarea agriculturii şi (mai ales în ultimele două decenii) contactul accelerat cu vestul Europei. Este important de remarcat că, în acest interval de aproximativ şase decenii, mai mulţi cercetători au identificat schimbările majore, esenţiale în ceea ce priveşte performarea diferitelor obiceiuri şi datini, notându-se mai ales „simplificarea” lor (în special în prima parte a intervalului indicat) respectiv o dureroasă şi nedorită schematizare, ca urmare a unui proces de uniformizare globalizată (în ultima parte a intervalului, mai precis începând cu anul 1989). În cazul ceremonialului nunţii, investigaţiile de teren confirmă faptul că acesta s-a păstrat, însă evident într-o formă atenuată, dar având încă toate atributele tradiţionale, până în momentul marilor transformări sociale, când s-a produs „fractura” ireparabilă în ordinea simbolică a satului ucrainean. Acest ceremonial şi tot ceea ce implică el, relaţiile sociale şi relaţiile de neam, precum şi complexul sistem al pragurilor de trecere de la o vârstă la alta, respectiv de la un statut şi rol social la alt statut şi rol social, pot fi şi astăzi identificate, chiar dacă nu respectă cu stricteţe cadrele arhaice cunoscute. În lucrarea de faţă vom evidenţia câteva elemente ritualice şi caracteristicile magice posibil, încă, de identificat în secvenţele principale din ceremonialul nunţii, performat în sânul acestor grupuri etnice din Maramureş.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Nunta la ucrainenii din Maramureș: perspectivă antropologică”

Pin It on Pinterest

Distribuie acest articol

Promovează cultura! Distribuie acest articol!