Obiceiurile de naștere și orașul. Reacții magice în fața amenințărilor nevăzute

Obiceiurile de naştere şi oraşul. Reacţii magice în faţa ameninţărilor nevăzute Rezumat Studiul prezintă o parte din concluziile unui proiect post-doctoral, în cadrul căruia au fost intervievaţi pe tema obiceiurilor şi credinţelor legate de naştere 20 de locuitori urbani, vreme de aproape doi ani. Cea mai mare parte a informaţiilor tradiţionale s-au dovedit a fi vii şi active, în ciuda faptului că subiecţii trăiesc în oraşe de zeci şi zeci de ani. Explicaţia pentru acest fapt poate fi dată, după autor, de trei caracteristici ale reacţiilor umane în faţa vieţii, dintre care se detailează aici doar cea de a doua: ştiinţa oferă răspunsuri limitate pentru evenimente şi oamenii caută soluţii în alte surse, nevoia de a ţine la distanţă răul şi încercarea de a influenţa pozitiv viitorul. Arsenalul de elemente apotropaice din jurul copilului încă nebotezat indică vulnerabilitatea sa magică la mediu. În plus, moartea care poate surveni înainte creştinării îi înspăimântă şi astăzi pe orăşenii de primă generaţie, fiind considerată un mare păcat pentru părinţi. Studiul remarcă elemente comune ale acestei credinţe cu cele întâlnite în diferite ţări europene. Pentru a înşela moartea, foştii săteni încă mai practică vânzarea rituală a copiilor, chiar din apartamentele lor.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Obiceiurile de naștere și orașul. Reacții magice în fața amenințărilor nevăzute”