Raportarea postmodernă la problema finitudinii

Raportarea postmodernă la problema finitudinii Rezumat Plecând de la cele trei caracteristici ale gândirii postmodernităţii, încercăm, în această lucrare, să schiţăm o imagine a transformărilor profunde din lumea contemporană, inclusiv (sau mai ales) în ceea ce priveşte atitudinea faţă de moarte. Spaima de moarte, care este până la urmă spaima vieţii, a determinat fiinţa umană să-şi construiască o strategie prin care să ”evadeze” din lumea reală într-o lume a ficţiunii unde beneficiază de o libertate totală a alegerii, de gândul fără graniţă. Şi de aici mai avem un singur pas, pe care postmodernul îl face, pentru a gândi nemurirea. Esenţa acestei strategii are în centrul său corpul uman şi, în mod special, instinctul sexual. Se ajunge, în final, să i se aloce corpului uman un rol extrem de important în disputa cu moartea: corpul se opune morţii sacralizându-se, adică metamorfozându-se într-un adevărat ”obiect de cult narcisic”. Frumuseţea şi erotismul devin, astfel, imperative şi laitmotiv ale societăţii postmoderne.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Raportarea postmodernă la problema finitudinii”

Pin It on Pinterest

Distribuie acest articol

Promovează cultura! Distribuie acest articol!