Religia în contextul globalizării: între secularism și fundamentalism

Rezumat

 

În lucrarea de faţă analizăm efectele şi impactul globalizării asupra religiei. Mai precis, luăm în discuţie procesul conex de globalizare a problemelor religioase şi a mişcărilor complementare fundamentalismului religios, contradicţiile survenite între culturile locale şi cultura globală. Semnalăm astfel faptul că mişcările ce însoţesc fundamentalismul religios alunecă înspre ideologii religioase ce au drept ţintă declanşarea unor dispute ideologice locale, dar care, în cele din urmă, vor avea efecte majore la nivel global. Aceste mişcări religioase şi ideologiile pe care le promovează sunt responsabile pentru conflictul deschis cu secularismul şi cu tot ceea ce reprezintă „modelul occidental”. Chiar dacă se vorbeşte tot mai insistent despre renaşterea globală a religiei, aceasta are prea puţin conotaţii teologice şi nu presupune în mod obligatoriu o reîntoarcere la normele religioase şi la respectarea conduitei etice prescrise de o religie sau alta. În multe cazuri, acest fenomen implică doar o creştere a gradului de identificare a anumitor comunităţi cu o religie, identificare ce are adesea un caracter mai degrabă cultural, naţional, decât teologic.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Religia în contextul globalizării: între secularism și fundamentalism”