Atitudini față de moarte în comunitățile tradiționale din Maramureș

Atitudini faţă de moarte în comunităţile tradiţionale din Maramureş Rezumat Motivul pentru care omul arhaic a încercat să-şi creeze (imagineze) un Dincolo vine din dorinţa de eludare a haosului, a necunoscutului, a imprevizibilului, de eliminare a nedeterminării, impuls susţinut de un profund resort psihologic: tentaţia descifrării lucrului ascuns (deci oribil) prin prezentări figurate, cunoscute. Rezultatul obţinut a fost diferit în funcţie de specificul contextelor religioase şi culturale: fie oamenii au schiţat imagini înfricoşătoare ale morţii fie, dimpotrivă, au căutat „retorizarea morţii” folosindu-se de forţa metaforică de transpunere a sensului. În ultimă instanţă cele două opţiuni nu au reprezentat altceva decât dorinţa înfăţişării destinului necunoscut, această înfăţişare constituindu-se într-o manieră de dominare a lui. În acest fel au putut coexista imagini ale Lumii de Dincolo care să atenueze frica îndepărtând, deliberat, haosul prin schiţarea unui “dincolo” familiar (morţii mănâncă, beau, lucrează etc), cu imagini ale spaimei faţă de o periculoasă relativizare a pragului dintre cele două lumi şi de revenirea în cotidian a celor plecaţi din “lumea cu dor”. În această lucrare ne focalizăm tocmai pe ambivalenţa înfăţişării Lumii de Dincolo ce poate fi explicată dacă acceptăm că orice demers de acest gen implică asumarea unor riscuri ce intervin odată cu autonomizarea acestei topografii imaginare.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Atitudini față de moarte în comunitățile tradiționale din Maramureș”

Pin It on Pinterest

Distribuie acest articol

Promovează cultura! Distribuie acest articol!