Cântecul ritual funerar – expresivitate și semnificații simbolice

Cântecul ritual funerar – expresivitate şi semnificaţii simbolice2 Rezumat În spaţiul etnocultural românesc, repertoriul funerar a fost încadrat, în montura ritului aferent, de către cercetători din diverse arii disciplinare, care au avut în vedere structura ternară a ceremonialului funebru propriu-zis. Şi în Oltenia, repertoriul funerar se remarcă atât din punct de vedere chronologic, cât şi funcţional, încadrându-se în seria riturilor de despărţire a defunctului de comunitate. Deşi ceremonialul funebru din Oltenia a suscitat, pentru cercetător, un interes aparte, referitor la poezia funerară nu se poate vorbi despre o abordare intensă şi laborioasă, poate şi din cauza încărcăturii puternice pe care o poartă impactul morţii asupra fiecărui om. Având la bază ideea potrivit căreia simbolul este vehiculul sacrului, dar ţinând cont şi de desacralizarea ritualului funerar din ultima perioadă, ne propunem, în cadrul acestui studiu, o recuperare a sacrului cu ajutorul unei analize a simbolurilor care încă se regăsesc în Cântecul Zorilor. În aceeaşi măsură, prin analiza sensurilor acestor simboluri urmărim să reactualizăm o imagine a acelei sacralităţi cosmice caracteristice ţăranului român. Spre deosebire de bocet, care este o manifestare spontană a durerii, susţinută de structuri verbale complexe şi gesturi specifice, cântecul ritual funerar este un scenariu al unui ritual normat care presupune o instituţionalizare, performeri specializaţi, ceea ce îi imprimă un deosebit caracter social în interiorul comunităţii rurale.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cântecul ritual funerar – expresivitate și semnificații simbolice”