Descriere

Câteva repere ale antropologiei religiei

Rezumat

Istoria dezbaterii asupra naturii faptelor religioase a început încă
din secolul al – XVII-lea când John Locke susținea că ideile umane
sunt inspirate de către Dumnezeu. După mai bine de o jumătate de
secol David Hume aduce numeroase critici la adresa teoriei ideilor
înnăscute, el susținând că izvorul cunoașterii îl găsim în experiență,
iar senzația stimulează reflecția. Începe de atunci o nesfârșită
dezbatere asupra naturii faptelor religioase obiectivul fiind acela de
a răspunde la întrebarea dacă religia este utilă funcționării sociale sau
constituie doar un instrument de interpretare a lumii.
Din această lungă și fecundă dezbatere, ce durează de peste trei
veacuri, vom detalia în lucrarea de față pozițiile a doi gânditori de
marcă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX,
gânditori care au influențat profund abordările ulterioare cu privire
la această dispută. Este vorba de Émile Durkheim, antropolog și
sociolog francez, cel care își propune să demonstreze că religia,
considerată ca fiind indispensabilă coeziunii sociale, nu este, contrar
aparențelor, incompatibilă cu raționalitatea științei moderne. Cel de
al doilea autor luat în discuție este sociologul și filosoful german Max
Weber, unul dintre marii teoreticieni care au contribuit major la
înțelegerea proceselor de raționalizare și secularizare ale modernității.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Câteva repere ale antropologiei religiei”