Hramul bisericii în Banat. Conținut, izvoare, perspective

Hramul bisericii în Banat. Conţinut, izvoare, perspective Rezumat Asemănător cu carnavalul (denumit şi Fasching, Fasnacht, Fasnet) în Germania, funcţia celei mai importante sărbători populare la şvabii din Banat şi la şvabii sătmăreni revine hramului bisericii (denumite regional Kirchweih, Kirmes, Kirchtag, Chilbi etc). Această sărbătoare rurală porneşte de la aniversarea anuală a sfinţirii bisericii, deci serbarea patronului bisericii. Termenele cinstirii se întind din primăvară până toamna târziu. La componenta religioasă iniţială s-au adăugat, cu timpul altele laice, de tip iarmaroc (< germ. Jahrmarkt, de ex. standuri cu vânzare ale meşteşugarilor, distracţii cu carusel, jocuri şi dans), precum şi elemente sociale (prezentarea casei bine îngrijite, a portului sărbătoresc cu elemente baroce, întâlnirea rudelor şi prietenilor de pretutindeni, recent şi a concetăţenilor transmigraţi şi răsfiraţi). Sărbătoarea Kirchweih reprezintă simbioza datinilor de peste an. Din datinile de primăvară provine copacul de Kirchweih, buchetul de flori şi rosmarin, împodobit cu panglici, înmormântarea simbolică printr-o sticlă de vin, recitări, cântece şi jocuri ceremoniale. Iar din datinile de toamnă s-au preluat ţapul tras la sorţ sau jocul legat de un cocoş, butoiul gol aşezat în mijlocul ringului de joc, defilarea cu fanfara, petrecerea cu masă bogată şi dans. Kirchweih-ul a fost adus de coloniştii germani, în secolul al XVIII-lea, ca şi dialectele lor, din teritoriile Germaniei de sud-est (şi din Austria), conţinând astfel datini din zona renano – palatină, renană de est, din Baden şi din regiuni austriece. Amintirea hramului bisericii s-a practicat (exceptând perioadele celor două Războaie Mondiale, de la ridicarea bisericilor, chiar şi în timpul deportării în Bărăgan şi după transmigrarea în Germania şi Austria.