Metamorfozele eroului din basmul fantastic românesc

Abstract:

Pendulând între real şi fantastic, metamorfozarea eroului de basm românesc (din proprie iniţiativă, la cerere sau independent de voinţa sa), ne relevă o (altă) interesantă inovaţie literară tradiţională. Care a încercat, poate a şi reuşit, să (re)facă legătura dintre straturi arhaice şi orizonturi noi de cultură, dintre real (= un univers prezent fizic, palpabil, dar condiţiona(n)t, limitat/limitativ) şi fantastic (= un univers autonom, nelimitat, cu legi, dimensiuni, reguli, structuri proprii, văzut poate ca o alternativă la realitatea vieţii cotidiene), dintre structurile culturale proprii şi cele universale. Iar transformările (trans)corporale la care sunt supuşi sau apelează eroii basmelor fantastice româneşti pentru a surmonta o problemă, altfel fără ieşire, ori pentru a-şi apropia reuşita finală, evidenţiază, o dată în plus, tocmai această structură de tip universalist a basmului fantastic românesc. Prin urmare, dincolo de necesara clasificare a acestor transformări suferite de corpul uman al eroilor de basm, am avut mereu în vedere, în prezentul studiu, şi o mitanalizare a fundamentelor care, din perspectivă fenomenologică şi hermeneutică, dau sens şi motivaţie (ontologică) unor astfel de metamorfoze.

Descriere

Metamorphoses Hero from Romanian Fairy Tale

Summary

Juggling both real and fantastic, magical metamorphosis of the Romanian fairy tale hero (his own initiative, on demand or by chance), reveals (another) traditional literary innovation who tried (and might succeed it), to (re)connect archaic layers of culture and new horizons between the real (= an universe physically present, palpable, but conditioned, restricted / limited) and fantastic (= an free universe, unlimited by law, sizes, rules, own structures, who can be seen as an alternative to the reality of everyday life), between of their own cultural structures and universal ones. The (trans)corporale transformations in order to overcome a problem, otherwise hopeless, to whom the heroes of the Romanian fantastic tales are subjected to, turn to or to anticipate the final victory, outlines once again this type of universalist structure of Romanian fantastic tale. Therefore in this study, beyond the necessary classification of transformations on the human body of fairytale heroes, I`ve taken into consideration a myth- analysis of the basis, from phenomenological and hermeneutical perspective, who give meaning and (ontological) motivation of such metamorphoses.

Metamorfozele eroului din basmul fantastic românesc

Adevărat organ-obstacol, corpul din basmul fantastic românesc prezintă, deopotrivă pentru cercetătorul avizat cât şi pentru cititorul neavizat, o seducătoare imagologie a transformărilor suferite de acesta (în mod intenţionat sau nu, dar, totdeauna pe cale magică!), întru realizarea sau împiedicarea împlinirii dezideratului eroului. La limita confuziei, împiedicând dezordinea epică şi întârziind deznodământul, metamorfozele prin care trece (voit sau nevoit) eroul de basm, îngroaşă şi ornamentează epicul fantastic al basmului românesc. După cum voi încerca să arăt în rândurile următoare, mutaţiile structurale şi funcţionale aduse de aceste transformări (transcorporale) ale eroului de basm, sunt justificate din perspectiva epicului fantastic de dezvoltat întru obţinerea unui final aşteptat.
Iar metamorfozele eroului de basm fantastic românesc se înscriu, cu succes aş spune!, în această tramă a unei realităţi imaginare verosimile, menite să armonizeze realul cu imaginarul, miticul cu umanul.2 Nu sunt evenimente „de ruptură”, ci fac parte, se pare, din ordinea miraculoasă a basmului, venind şi ţinând de logica şi ritmul basmului, fiind, după cum voi arăta în cuprinsul acestui studiu, manifestări familiare, normale, cunoscute şi/sau aşteptate. Oricum, la o primă vedere, este evident că, din perpectivă hermeneutică şi fenomenologică, eposul mitofolcloric are de câştigat prin includerea unei non-realităţi umane (= metamorfozarea în altceva decât propria-i natură) în structura narativă a acestor basme. Însă, în ce măsură reuşesc aceste transformări să re-modeleze şi să re-semnifice epicul prin intruziunea acestui episod insolit al (auto)metamorfozării, rămâne de văzut.
De altfel, grecescul μεταμόρφωσης înseamnă tocmai transformare. Dar, o transformare cosmică, care contravine şi sfidează normele elementare de fiziologie, refigurându-se astfel arhetipalul. În acest sens, cred că este oportun a aminti că metamorfoza este „Însuşirea de care dispun zeii şi alte persoane mitice sau fiinţele fabuloase din folclor, de a-şi transforma aspectul ori structura sau de a deveni alte fiinţe ori obiecte (oameni, animale, plante, pietre), alteori fenomene (ploaie, fulger, vânt, ceaţă) cu ajutorul magiei”.3 Morfologic, funcţiile operative (recte: cu intenţionalitate gnoseologică) ale experienţelor de acest fel trăite de un individ au fost cuprinse, de-a lungul timpului, în diverse produse culturale care au ca leitmotiv metamorfozarea, de la celebre poeme epice,4 scrieri filosofic-moralizatoare5 şi literare,6 până la producte cinematografice7 sau muzicale.
Dar, aşa cum transpare din basmele fantastice româneşti, nu este vorba de o transformare
2 Pentru adâncirea relaţiilor dintre concepte care obiectivizează demersul meu scriptic (precum imaginaţie, memorie, creaţie şi gândire folclorică, condiţia fantasticului în cultura populară etc.), a se vedea Vasile Tudor Creţu, Ethosul folcloric – sistem deschis (Timişoara: Facla, 1980).
3 Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală (Bucureşti: Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989), p. 339.
4 Vezi Metamorfozele lui Publius Ovidius Naso (Studiu introductiv, traducere şi note – D. Popescu, Bucureşti: Ştiinţifică,
1972), lungul poem epic în hexametri unde autorul a prelucrat peste 250 de legende (extrase din operele lui Homer, Hesiod, Titus Livius, Vergilius) despre transformările cunoscute în lumea antică, începând cu crearea Universului şi mergând până la apoteoza lui Caius Iulius Caesar…
5 Lucius Apuleius, Măgarul de aur (Trad. şi note de I. Teodorescu, Prefaţă de T. Diaconescu, Bucureşti: Saeculum Vizual,
2002); Zhuangzi, Călătorie liberă (Traducere, note, studio introductive, glosare şi bibliografie de Luminiţa Bălan, Tatiana
Segal, Bucureşti: Humanitas, 2009), cu celebrul său „Cândva, Zhuang Zhou s-a visat fluture. Ce fericit era fluturele! Era atât de încântat şi bucuros, încât nu mai ştia că este Zhou. Însă, deodată, s-a trezit şi s-a mirat că este Zhou. Nu mai ştia dacă Zhou se visase fluture sau fluturele se visase Zhou. Aşadar, între fluture şi Zhou pesemne că există o deosebire. Aceasta se numeşte
„Transformarea Lucrurilor”…
6 Aş aminti aici, dintre cele mai celebre şi apropiate mie, poezia Metamorfozele a lui Nichita Stănescu din volumul Epica Magna (Iaşi: Junimea, 1978), ce va lua premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, dar şi Metamorfoza lui F. Kafka (publicată în 1915 în Die Weiβen Blätter), cu celebrul intro: „Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare”…
7 Vezi Metamorphosis, episodul din sezonul al II-lea al seriei originale Star Trek, cu premiera la 10 noiembrie 1967 – http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_episoadelor_din_Star_Trek:_Seria_original%C4%83#cite_note-s2_episodes-45
8 Metamorphosis este titlul celui de-al II-lea album al cântăreţei Hillary Duff, lansat în USA la 26 august 2003, album ce va debuta cu o clasare pe locul 2 în topul Billboard 200, cu peste 203 000 cópii vândute în prima săptămână…

oarecare, nu este câtuşi de puţin o imagine poetică adecvată unui moment epic uluitor (= fantastic), nici măcar o aforistică mutaţie simbolică. Nu, creatorul anonim de basm a ştiut şi/sau înţeles că, prin intercalarea unui astfel de moment ne-comun (al auto-metamorfozării eroului în ceva), asigura basmului o anumită coerenţă ideatică şi simbolică. Fundamentând, mentalitar-cultural, toată sfidarea conceptuală adusă de un astfel de moment. Căci, fără primenirile aduse de aceste metamorfozări, praxiologia epicului fantastic de basm ar fi suferit vizibil, sensurile simbolice şi cheia de încheiere (totuşi!) verosimilă nemaifiind viabile.
Exprimate şi descrise destul de sumar în majoritatea basmelor, aceste metamorfoze vin să explice,
potrivit unor cercetători, „fie fenomene naturale, fie pentru a da o rezolvare plauzibilă desfăşurării conflictelor”.9 Prezente în număr extrem de mare la nivelul basmului fantastic românesc, aceste dinamice secvenţe narative (care încearcă – şi reuşesc! – să re-facă fuziunea dintre semnificant şi semnificare, dintre uman şi mitic, dintre real şi imaginar), cred că trebuie împărţite după structura, particularităţile şi sensurile cuprinse în aceste basme.10 În primul rând, avem metamorfoze şi autometamorfoze. Apoi, în cazul metamorfozelor, avem metamorfoze definitive şi metamorfoze reversibile. În fine, la categoria autometamorfozelor, avem autometamorfoze de circumstanţă şi autometamorfoze trans-ontologice.

I. Metamorfozele „apar frecvent în legende şi în basme fantastice, fie pentru a explica fenomene naturale, fie pentru a da o rezolvare plauzibilă desfăşurării conflictelor”.11 I.1. Metamorfozele definitive, ireversibile sunt pedepse divine (sau cu sprijin, accept tacit din partea divinităţii!), care vin să corijeze un comportament neadecvat, inuman, fiind rezervate timpului mitic (= in illo tempore) şi caracterizând cu precădere legenda propriu-zisă, câteva exemple fiind edificatoare în acest sens.12 Ceva mai numeroase sunt metamorfozele definitive care sunt urmarea magică a unui blestem rostit de cineva: […]Mama Soarelui însă, o bătrână de când lumea şi foarte răutăcioasă, aflându-se asemenea în casă şi văzând pe Luminioara că se apropie de feciorul ei, care nu ştia ce-i păcatul şi cunoscând după vorba ei că trebuie să fie fată şi nu fecior, după cum era îmbrăcată, şi temându-se ca să nu-l ducă în rătăcire, să nu i-l răpească prin frumuseţea ei, a început a o blestema şi a-i zice: -Tu, fiica păcatului, care ai cutezat să străbaţi până în acest palat şi ai voit să ademeneşti prin frumuseţea şi vorba ta cea dulce pe fiul meu cel nevinovat, blestemul meu pice asupra capului tău!… De azi înainte să te prefaci în pasăre şi să zbori toată ziua în sus, plângând pe feciorul meu, pe frumosul şi nepătatul Soare, pentru îndrăzneala ta cea mare, că ai venit până aicea şi ai vorbit cu dânsul! Şi într-adevăr că îndată, după cea rostit baba cuvintele acestea, Luminioara s-a prefăcut într-o păsăruică mică, pe care oamenii de atunci şi până azi o numesc ciocârlie şi care mai în toată ziua zboară foarte sus în aer, cântând şi plângând după alesul inimii ei, după scumpul ei Soare, pe care tocmai atunci când l-a aflat, după o cale aşa lungă şi primejdioasă, a trebuit să-l piardă pentru totdeauna.13 Dacă aici este taxat păcatul umanei dorinţe de hierogamie, în alte cazuri, fiinţe umane lacome,14 neascultătoare15 sau clevetitoare sunt metamorfozate prin blestem în păsări (cuc,

9 Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti (Bucureşti: Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976), p. 248.
10 În împărţirea şi clasificarea acestor metamorfoze descoperite la nivelul basmului fantastic românesc, menţionez că folosesc schema generală utilizată de Ov. Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, pp. 248-254, cu adecvările şi nuanţările de rigoare, cerute de consultarea şi citarea unor extinse surse bibliografice.
11 Ov. Bârlea, op. cit., p. 248.
12 Ibidem, p. 249.
13 Simion Florea Marian, Legende despre păsări (Ed. îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de I. Datcu, Chişinău: Prut
Internaţional, 2007), pp. 21-22.
14 Pentru dorinţa de a fi „mai mare decât Dumnezeu”, un om şi nevasta lui lacomă de măriri sunt transformaţi în cuc, respectiv pupăză, şi sortiţi „să umble amândoi, cât veţi fi şi veţi trăi, de pe pom pe pom şi de pe ram pe ram”, el „cântând cucu iară ea pupăind toată ziua ca o nebună, pentru că n-aţi fost îndestulaţi şi mulţămiţi cu celea ce vi le-am dăruit!” (S. Fl. Marian, op. cit., p. 47).
15 A se vedea Legenda ciocănitorii (Ibidem, pp. 146-147).

rândunică).16 Alteori, metamorfozarea definitivă în pasăre (cocostârc), este:
II. ● urmarea unei preiniţieri în arta metamorfozării, dar, fără a cunoaşte şi stăpâni şi arta revenirii în starea dintâi!17,
● a unui vis inţiatic (gaiţă, turturea)18 sau
● a imposibilităţii de a menţine o interdicţie pentru o perioadă determinată.19

În fine, sunt de menţionat şi cazurile în care aceste transformări ale unor fiinţe umane în păsări, sunt urmarea unor:

● rugăminţi adresate unei divinităţi superioare (Dumnezeu, o zână) sau unei vrăjitoare de către aceste fiinţe umane, fie pentru a accede social,20 fie pentru a scăpa dintr-o situaţie social-erotică nedorită.21

În majoritatea basmelor fantastice româneşti, metamorfozele definitive sunt văzute ca pedepse care încearcă să corijeze un rău făcut de cineva cuiva, de bună credinţă sau cu o atitudine nepotrivită (aproape un hybris!), faţă de o divinitate superioară. Spre exemplu, într-un basm al colecţiei I. Micu Moldovan (Legenda păianjenului), într-o familie de oameni săraci se naşte o fată care este ursită de ursitori „să întreacă toate femeile cu ţesutul, cu torsul şi cu toate lucrurile femeieşti şi se va face vestită preste toată lumea şi va câştiga tatălui său multă avere prin măiestria sa şi o va peţi-o împăraţi, dară pentru sumeţia cei mare, se va face în paingin”.22 Este uşor recognoscibil motivul Arachne al mitologiei clasice greceşti: singura diferenţă este că, la nivelul basmului, întrecerea (dintre muritoarea Arachne, fiica lui Idmon din Colophon, tânăra ţesătoare din Lydia care are îndrăzneala de a concura şi a o întrece chiar pe zeiţa Athena!23) este între fata unor oameni săraci şi Maica Precesta.24 Întrecându-se cu aceasta, eroina toarce şi ţese mai subţire decât divinitatea, metamorfozarea eroinei în păianjen fiind justificată din perspectivă funcţional-creştină, motiv pentru care îmi permit a cita extins: […]Maica Precesta a auzit de aceea şi s-a supărat. S-a întors peste cap şi s-a făcut babă bătrână / şi-a luat bota într-o mână; şi s-a dus până la ea şi a zis: -Bun lucru, nepoată! –Mulţam dumitale. Dar ce vânturi te-au bătut pre la noi, bună? –Da am venit, că am auzit că torci şi ţeşi, de întreci toate muierile şi să întreb că nu te-a

16 Ov. Bârlea, op. cit., p. 249.
17 Vezi Legenda cocostârcului, în S. Fl. Marian, op. cit., pp. 38-40.
18 Vezi Legenda gaiţei (Ibidem, pp. 50-52).
19 Blestemaţi de mama lor să se facă „păsări şi pe munţii cei mai înalţi şi mai mari să şedeţi şi pâine în viaţa voastrădacă-ţi vedea să nu o puteţi mânca, cum nu putui eu astăzi din pricina voastră să mănânc!”, doi fraţi se transformă în pajure; căutaţi şi descoperiţi de sora lor, ei dezvăluie cum pot redeveni oameni: „-Dacă tu vei putea răbda şase ani de-a rândul ca să nu vorbeşti cu nimeni nici un cuvinţel, apoi vei putea ridica blestemul maicei noastre de pe capul nostru şi ne vom preface iarăşi în oameni, cum am fost, iară de nu vei putea răbda, de vei vorbi, apoi suntem pierduţi pe veci!” (Ibidem, pp. 70, 76-77).
20 Este de amintit aici cazul metamorfozei la cerere din basmul Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat din colecţia P. Ispirescu, basm în care eroul, de condiţie socială modestă, va cere, la un moment dat, metamorfozarea sa într-o fiinţă superior situată social! ([…]Acum, după ce ştia totul, dară totul ce trebuia să ştie, se duse la dafinii lui şi zise către cel trandafiriu:
-Dafine, Dafine, / cu săpălugă de aur săpatu-te-am, / cu năstrapă de aur udatu-te-am. /Cu ştergar de mătase ştersu-te-am, / dă-mi minte şi procopseală de fiu de domn şi împărat! Ca şi la rând, un boboc de floare încolţi, crescu şi se deschise o floare mai mnunată. El luă floarea şi o băgă în sân. Odată căzură de pe faţa lui arsăturile de soare şi îi rămase chipul curat şi luminat, ca şi când atunci îl făcuse mă-sa. Simţi că în creierii lui se petrece un ce de care nu-şi putea da seama. Dară văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el până acum. Pasăminte se ascuţise la minte. Şi totdeodată se pomeni îmbrăcat cu nişte haine ca ale fiilor de împăraţi şi de domni. – Petre Ispirescu, Legende sau Basmele românilor, vol. I-II, Ed. îngrijită de Aristiţa Avramescu, Bucureşti: Cartea românească, [1882] 1988; I, pp. 224-225).
21 Ov. Bârlea, op. cit., p. 249 (turturică); S. Fl. Marian, op. cit., pp. 53-54 (gangur), 106-107 (raţă).
22 Ioan Micu Moldovan, Poveşti populare din Transilvania, culese prin elevii şcolilor din Blaj (Ediţie îngrijită de I. Cuceu şi
Maria Cucea, Prefaţă de Ov. Bârlea, Bucureşti: Minerva, 1987), pp. 106-107.
23 Anca Balaci, Mic dicţionar mitologic greco-roman (Bucureşti: Ştiinţifică, 1966), pp. 60-61.
24 […]Veneau fete de pre toate ţinuturile de se uitau la ea cum torcea şi ţesea şi o întrebau că de la cine a învăţat, au doară de la Maica Precesta. Ea zise că nu, ci că chiar cu Maica Precesta se întrece şi că iei nu i-i frică că o va întrece cineva. (I. Micu Moldovan, op. cit., p. 107).

învăţat Maica Precesta? –Nu m-a învăţat, că chiar şi cu Maica Precesta mă întrec! –Nepoată, acuma, dacă întreci pre celelalte femei, să le întreci, dară decât Maica Precesta lasă-te mai îndărăpt! Atunci sări mânioasă din război şi zice: -Pentru ce să mă las, că nu am învăţat de la ea?! Atunci se întornă Maica Precesta preste cap şi se face tânără şi frumoasă cum era şi a zis: -No, vino să ne întrecem! S-au băgat la război şi a ţesut mai frumos decât Maica Precesta. După aceea s-au apucat de tors şi arunca fusul de câte trei zvârlite şi făcea câte un fir lung şi subţire. Dară Maica Precesta a tors mai gros, ca să se poată îmbrăca oamenii şi a lovit-o cu fusul pentru ce a tors aşa subţire, cât să nu se poată oamenii îmbrăca. Ea, de mânie, a luat o funie de uruioc şi s-a spânzurat, dară Maica Precesta a zis: -Blăstămată să fii şi să te faci paingin şi să-ţi întinzi ţesăturile pre grinzi şi cornurile caselor şi ţesătura să o folosească numai la tăieturi şi la prinderea muştelor! Şi să tot lucri şi să nu aibi nici un spor. Şi cei vei lucra preste noapte să-ţi strice dimineaţa. Şi să nu poţi locui în casa cu fată mare şi muiere harnică! Duşman de moarte să-ţi fie mătura şi de te va mânca vreo marhă, să se umfle de tine! Şi cine te va omorî, să i se ierte şapte păcate!25
Tot în categoria metamorfozelor definitive, ireversibile, sunt de încadrat şi alte interesante situaţii întâlnite în basmele fantastice româneşti. Dintre acestea, două sunt subcategoriile majore care reţin atenţia: motivul vacii negre şi cel al transformării unui erou în cerb.

● Motivul vacii negre (sau bălaie) are în background fie o prezicere, fie un (pseudo)blestem: din orgoliu26 sau neputând îndeplini o sarcină oarecare,27 mama unor copii este transformată într-o (năzdrăvană) vacă neagră, care îi va sprijini sau facilita (magic) toate demersurile ulterioare, asigurându- i reuşita finală. Alături de aceste situaţii, o atenţie aparte merită un basm al colecţiei C. Sandu Timoc (Vaca neagră), basm care aduce în prim plan nici mai mult, nici mai puţin decât problema metempsihozei!: A fost odată un om ş-o muiere care trăiau fericiţi iubind-o nespus pe fiica lor cu părul de aur. La un rând de vreme, se abătu ciuma prin satul lor şi-i luă viaţa mamei frumoasei fecioare. Dar cum mama o iubea nespus pe fiica ei, rugă pe stăpânul cerului să nu-i ducă sufletul laolaltă cu cei morţi ci să-i îngăduie a se întrupa într-o viţică ce se născu la moartea acesteia. Stăpânul cerului şi al pământului chibzui că e dreaptă cererea sărmanei şi-i îndeplini dorinţa.28

● Un alt motiv foarte interesant este cel al transformării unui copil în cerb după ce bea apă dintr-o urmă de cerb. Entropia acestui motiv mitofolcloric ne oferă un “discurs” epic extrem de interesant, care gradează treptat “ingredientele”, toate componentele epice fiind sublimate, într-un final, în forma şi sensul dat, de mentalitarul tradiţional, acestei metamorfozări la care este supus sau condamnat, întru reuşita surorii sale, fratele mai mic. Părăsiţi într-o pădure de tatăl lor (la indicaţiile mamei vitrege), doi copii, frate şi soră, străbat o pădure. Fratele cel mic, nemaiputând suporta setea,

25 Ibidem, pp. 107-108.
26 A fost odată un împărat, carele făcând bal chemă pre toate fetele şi feciorii de împărat. Dară împăratul le-a zis la toţi că, care va zice să meargă acasă, acela va afla pe mumă-sa vacă. Aşa se apucară feciorii cu fetele şi-şi petrecură mai mult timp. Dară odată, o fată zise cătră alta: -Vino să mergem acasă, că acuma e timpul şi numa ne va ocărî părinţii. Atunci a azuit împăratul şi-i zise: -Du-te, că îţi vei afla pe mumă-ta vacă! Şi, ducându-se fata de împărat acasă, îşi află pre mumă-sa vacă cu coarne. (Ibidem, p. 72).
27 A făcut o femeie clacă în sat şi un om avea o fată. A chemat femei-aia c-avea şi ia trei fete – ş-a făcut o clacă. Ş-a zâs femeia că cine n-o toarce caieru, găsască pă mă-sa vacă neagr-acasă. Când s-a dus acasă: -Mamă, dăscuie uşa! Mă-sa: -Mo-o! –Mamă, dăscuie uşa! M-o-o! –Dăscuie uşa, mamă! Balana, Balana cu coarnili pî la uşă. Când să duce-n cas`, aprinde lamba, fata vede pă mă-sa cu coarne-n faţă şi s-a culcat în pat. (Ion Nijloveanu, Folclor din Oltenia şi Muntenia (VIII). Basme populare româneşti, Bucureşti, Minerva, 1982, pp. 257, 305-306; Cristea Sandu Timoc, Poveşti populare româneşti (Bucureşti: Minerva, 1988), p.
112; Dumitru Stăncescu, Sur-Vultur. Basme culese din gura poporului (Ed. îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de I. Datcu, Bucureşti: Saeculum I.O., [1892] 2000), pp. 223-224).
Dacă în cazurile menţionate supra, metamorfozarea mamei se face în urma neîndeplinirii sarcinii date într-un context colectiv (torsul unui anumit număr de caiere de lână, într-un timp determinat), avem şi o situaţie care vizează eminamente ludicul: O zis că erau mai mulţi băieţi. Într-o zi băieţii s-o luat la joacă. Jucându-se ei aşa un răstimp, iată că dau de-o groapă nu tocma largă, fără numai cât ai putea-o sări când ţ-ai face vânt. Şi zice un băiet: -Hai, măi, ş-om sări peste groapa asta, ia cine n-a putea-o sări, să se facă mă-sa vacă bălaie. Şi sar băieţii peste groapă; dar rămâne mai la urmă un băiet mic, ş-aista n-a putut-o sări. Din pricina asta, mă-sa acasă s-o făcut vacă bălaie. – Alexandru Vasiliu, Poveşti (Bucureşti: Curtea Veche, [1958] 2010), p. 79.
28 C. Sandu Timoc, op. cit., p. 112.

încearcă să bea apă din diferite urme de animale (de lupoaică, de vulpe),29 dar, este mereu oprit de sora lui: […]Marioara iarăşi zise: -Mai rabdă oleacă, poate vom afla aiurea. Nu bea din urmă de fiară sălbatică, c-am auzit că, dacă bei, te preface în acea fiară a cărei a fost urma.30 Într-un final, acesta va bea dintr-o urmă de cerb, metamorfoza fiind instantanee:31 […]După ce-a băut el din băltiţa aceea, din urma cerbului, deauna s-a şi prefăcut într-un cerbuşor mic, cu cornişoare mititele cu două rămurele.32 În categoria metamorfozelor definitive, sunt de reţinut şi cazurile în care aceste transformări sunt un fel de coda al unui comportament uman inadecvat, pedepsirea celor vizaţi făcându-se fie cu acceptul tacit al divinităţii, fie direct de către aceasta! Spre exemplu, în basmul Coman vânătorul din colecţia P. Ispirescu, eroul, după ce capătă iniţiere de la un personaj conotat mitofolcloric (Baba Cloanţa), reuşeşte să pună mâna pe un bici magic, care metamorfoza pe oricine în ceea ce dorea posesorul lui.33
Dar, încăpând pe mâna nevestei adulterine, biciul va fi folosit spre transformarea repetată a eroului,34 abia spre final acesta reuşind să reintre în posesia acestuia şi să îi pedepsescă pe vinovaţi.35 Şi mai important – prin intervenţia şi pedeapsa divină aplicată cuiva, dar, mai ales!, prin bestiarul, emblematica şi sărbătorile atribuite acestui animal36 -, este un alt basm al colecţiei P. Ispirescu (George cel viteaz). În acest basm, în scop moralizator şi ca un corolar al nelegiuirilor înfăptuite, un căpitan de hoţi va fi transformat în urs prin voinţa divină,37 metamorfozarea fiind instantanee.38 Într-un alt basm (Vulturul rănit, colecţia Ov. Bârlea), drept pedeapsă pentru comportamentul inadecvat al fostei soţii adulterine, eroul (redevenit om după ce fusese metamorfozat de aceasta în câine), o va pedepsi prin metamorfozare definitivă într-un animal de povară.39
În fine, destul de numeroase sunt şi situaţiile de metamorfozare definitivă care vizează re-sexualizarea

29 În alte basme cu acest motiv, variaţiile sunt minimale. Spre exemplu, în basmul Cerbul din colecţia I.Pop-Reteganul, fratele cel mic încearcă să bea apă dintr-o urmă de bou, apoi de lup, fiind oprit de sora lui, după care, nemaiputând suporta apriga sete, va bea dintr-o urmă de cerb, transformându-se, „îndată ce beu, într-un cerb mare şi frumos, cu coarnele aurite” (Ion Pop-Reteganul, Poveşti ardeleneşti. Basme, legende, snoave, tradiţii şi povestiri, Ed. îngrijită şi studiu introductiv de V. Netea, Bucureşti: Minerva, [1888] 1986, p. 30).
30 Simion Florea Marian, Basme populare româneşti (Ed. îngrijită şi prefaţă P. Leu, Bucureşti: Minerva, 1986), p. 364.
31 Instantanee şi definitivă în cazurile citate aici, având, în alte antologii de basme, şi situaţii reversibile, după cum voi arăta la categoria metamorfozelor reversibile…
32 S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 365.
33 […]Atunci începu şi cocoşul să cânte. Coman văzu biciul căzând jos. El se aplecă de-l luă. Pădurea şi dracii, şi pasărea pieri ca o nălucă; iară din văzduh ieşi un glas care zicea: -Comane, cu biciul ăsta asupara cui vei ameninţa se face dobitocul ce vei pofti tu. (P. Ispirescu, op. cit., I, p. 536.
34 „Un câine de-ăia marii”, „o pupăză” (Ibidem, pp. 538-539)…
35 […]Apoi, după ce veni ea cu ibovnicii ei, începu să-l ocărască şi să-l gonească de acolo, fără să ştie că el pusese mâna pe bici; dară el întinse biciul, plezni şi ameninţă asupra ei, care se făcu o măgăriţă; mai plezni şi asupra ibovnicilor ei şi se făcu din popă un catâr, din pâcălab un măgar şi din ţârcovnic o vacă. El însă îşi luă catrafusele ce bruma îi mai rămăsese în casă, le schimbă pe bani şi se duse de se logodi cu fata împăratului. […]Şi astfel fosta nevastă-sa şi ibovnicii ei rămaseră dobitoace ticăloase, ca să-şi ispăşească păcatele cele multe şi grele ce făcuseră; iară Coman trăi cu nevastă-sa de-a doua în bilşug şi în fericire până în adânci bătrâneţe. (Ibidem, pp. 540-541).
36 Pentru o istorie a simbologiei acestui animal asupra imaginarului uman, trebuie văzută neapărat splendida carte a lui Michel
Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut (Trad. de Em. Galaicu-Păun, Chişinău: Cartier, 2007).
37 […]Tot atunci, căpitanul de hoţi îşi adună ceata într-o culă sub nişte dărâmături de ziduri ce se aflau în muntele acela şi unde era locuinţa lor, şi se puse a cina. Pe când ei beau şi se veseleau, vorbind verzi şi uscate şi bătându-şi joc de scrisele împăratului şi de răspunsul împărătesei, odată se despică zidul şi se ivi o umbră, care puse pe masă două lumânări aprinse de piatră, o carte şi o cheie. Apoi umbra se făcu nevăzută. Tâlharii rămaseră ca scrişi pe părete şi tăcură mâlcă. Se putea auzi musca zbârnâind, atâta linişte şi tăcere se făcu. Căpitanul luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise şi ceti: “Firul nelegiuirilor tale s-a sfârşit. Glasul nenorociţilor pe care fără milă i-ai jertfit s-a auzit la cer. Sângele cel nevinovat ce atâta mare de timp ai vărsat cere răsplătire. Eşti blestemat. În ascunzătarea ce este în colţ la dreapta, şi pe care tu n-ai ştiut-o, este o uşcioară pe care o vei descoperi căutând-o cu una din aceste lumânări. Ia cheia ce ţi s-a pus pe masă şi o deschide. În această ascunzătoare vei găsi nişte haine şi podoabe de împărăteasă, pe care le vei da nenorocitei împărătese, muma lui George, să se îmbrace cu ele. Ea te va ierta pentru trudele şi chinurile ce i-ai pricinuit de sunt acum douăzeci şi patru de ani. În celălalt sipeţel vei găsi o piele de urs şi un lanţ, cu care piele te vei îmbrăca tu, căci urs ai să rămâi până îţi vei ispăşi păcatele. Împărăteasa te va duce de lanţ şi te va da în mâna împăratului. Şi să nu cutezi a face în alt chip, căci mânia cerului va cădea peste tine şi mai îngrozitoare” (P. Ispirescu, op. cit, I, pp. 132-133).
38 Ibidem, p. 133.
39 Ovidiu Bârlea, Antologie de proză populară epică, vol. I-III, (Bucureşti: Ed. Pentru Literatură, 1966), II, pp. 92-93.

eroilor. Am vorbit cu alt prilej despre asta,40 dar, voi reactualiza succint (şi doar din perspectiva fenomenologică a metamorfozei definitive la care este supusă/obligată eroina ca urmare a unui blestem divin!), principalele coordonate ale acestui tip de metamorfozare trans-sexuală. Grupasem acolo, sub tipul Ileana Sâmziana, situaţiile de basm în care fata cea mică a unui împărat, vasal altui împărat, se deghizează într-un băiat pentru a merge la curtea împăratului senior unde trebuie să îndeplinească tot felul de munci (magice). Cu ajutorul magic oferit de un adjutant deja iniţiat (= calul tatălui său), eroina deghizată în băiat va reuşi să surmonteze toate probele dificile la care va fi supusă de împăratul senior (trebuie să aducă pe stăpâna cosiţei/penei de aur găsite în drumul spre acest împărat – fie Ileana Sâmziana, cosiţă de aur, câmpul înverzeşte, florile înfloreşte, ca în basmul omonim,41 fie Ileana Cosânzeana,42 ori, pur şi simplu o zână43, herghelia de iepe sirepe sau armăsarul acesteia, să le mulgă pe acestea etc.). Dar, aici şi acum, mă interesează în mod particular doar proba la care este supusă fata deghizată în băiat şi care va duce, într-un final, la metamorfozarea ei efectivă în băiat!44 După cum se poate vedea, toate aceste probe vizează un rapt. Mai mult, este vorba aproape în totalitate despre un obiect sfânt, de la un sfânt sau dintr-un loc sfânt!45 Or, din perspectiva puristă a mentalitarului tradiţional de basm, unde orice faptă are o răsplată (divină) pe măsură, o astfel de atitudine nepotrivită a eroinei deghizate în erou, nu putea trece nepedepsită. Doar că, fără să favorizeze haosul epic, fără să impieteze asupra relaţiilor erotico-maritale tradiţionale,46 creatorul anonim de basm a ales să rezolve această problemă ontologică printr-un decalc imaginaro-fiziologic: transformarea fetei (deghizate până atunci în băiat) într-un băiat real-anatomic! Dar: nefiind o realitate trăită efectiv, cu atât mai puţin verosimilă, trebuia găsit mijlocul (şi/sau „instrumentul”?!) prin care această ne-verosimilitate să devină plauzibilă. Deci, ce altceva mai plauzibil decât un blestem rostit de o divinitate (sau un personaj conotat mitofolcloric),47 văduvit de un obiect sacru prin acel rapt înfăptuit de fata deghizată în băiat?! În plus, această metamorfozare prin re-sexualizarea corpului fizic ne poate reliefa „arhetipul plenitudinii absolute către care Trupul tinde să se re-întoarcă şi în care să se re-integreze”,48 foarte posibil un mobil, dacă nu un deziderat pentru creatorul anonim al acestor basme, cu atât mai mult cu cât, sunt convins de asta!, acesta ştia despre puterea magică a blestemului din diferitele specii ale folclorului românesc…49 Dar, în
40 Am dezbătut in extenso aceste aspecte într-un studiu dedicat Motivului fecioarei războinice din basmul fantastic românesc (vezi în Memoria Etnologica, 54-55, ianuarie – iunie 2015 (An XV), pp. 46-61), motiv pentru care nu voi insista, aici şi acum, asupra acestor aspecte, subliniind doar concluziile la care ajunsesem în sus-menţionatul studiu.

41 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 28.
42 Grigore Creţu, Basme populare româneşti, vol. I-II (Ed. îngrijită de I. Datcu şi I. Stănculescu, Prefaţă de I. Datcu, Bucureşti: Saeculum I.O., 2010), I, p. 329; S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, pp. 128, 244-245; George Dem. Teodorescu, Basme române (Ed. îngrijită şi glosar de Rodica Pandele, P.D. Anghel, prefaţă de N. Constantinescu), Bucureşti: Vitruviu, 1996), p. 217.
43 Gr. Creţu, op. cit., II, p. 129 (o zână); Octav Păun, Silviu Angelescu, Basme, cântece bătrâneşti şi doine (Bucureşti: Minerva,
1989), pp. 226-227 (Zâna Creaţa) etc.
44 Aceasta se referă la „aducerea de mir de la biserica Ierusalimului, unde este păzit de călugăriţe, ca să nu-l fure nimeni” (Gr. Creţu, op. cit., I, p. 330); aducerea unei zâne cu cosiţă de aur (Ibidem, II, pp. 129-130); „vasul cu botez de peste apa Iordanului” (P. Ispirescu, op. cit., I, p. 33); „trei fire de paie din patul Sfântului George” (S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 133);
„vasu` dă botez” dintr-o mănăstire (O. Păun, S. Angelescu, op. cit., pp. 224-225); „stuf din balta Sfintei Vineri” (G. Dem.
Teodorescu, op. cit., pp. 224-225).
45 […]Într-aceea află Dumnezeu că i-a şters cineva feredeul. Merse la Sfântul Soare să se plângătuiască puţin. Când la adecă Sfântul Soare încă era păgubit! I-a furat cineva ştergătoarea. –Să-l blastemi, Doamne, pe făcătorul de rele! zice Sfântul Soare, ş-anume aşa, că de-a fi fată să se facă fecior şi de-a fi fecior fată să se facă! –Amin! Aşa să fie! răspunse Dumnezeu. În clipita aceea se făcură după cuvântul lui Dumnezeu din fată fecior, dară aşa un drăguţ de fecior de mai frumos nici că se poate. (I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 105).
46 Este foarte important de subliniat că, într-o axiologie ontică, în toate cazurile amintite, eroina metamorfozată în erou printr- un blestem divin va lua în căsătorie fiinţa feminină răpită din lumea-i!
47 Cf. V. Kernbach, op. cit., p. 81, blestemul este un „act de magie lexicală, prin care se invocă mânia sau urgia unei divinităţi asupra unei fiinţe, unui obiect, unei acţiuni, adesea în scop de răzbunare sau dintr-un motiv justiţiar subectiv”…
48 Constantin Enăchescu, Fenomenologia Trupului. Locul şi semnificaţia Trupului carnal în psihologia persoanei (Bucureşti: Paideia, 2005), pp. 25-26.
49 Despre efectele magice ale blestemului, vezi în Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească (Timişoara: Amarcord, 1998), pp. 51-52; V. Kernbach, op. cit., p. 81; Ioan Taloş, Gândirea magico-religioasă la români. Dicţionar (Prefaţă de Cl. Lecouteux, Bucureşti: Enciclopedică, 2001), pp. 19-20 etc. Pentru efectele magice ale cuvântului rostit (= blestem, binecuvântare, descântec, invocaţie etc.), vezi Vasile Bălteanu, Dicţionar de divinaţie populară românească (Bucureşti: Paideia,

ce măsură poate fi raportată această metamorfozare, această re-sexualizare a eroinei de basm fantastic românesc la substatul (mitic) ceva mai amplu al androginiei, rămâne de văzut.50

I.2. Metamorfozele provizorii, reversibile ale basmului românesc, în mod evident mult mai numeroase, sunt „consecinţa unei pedepse sau răzbunări şi cel atins de ea scapă numai dacă un izbăvitor îndeplineşte cauzele blestemului”.51 Grupate după motivul metamorfozării provizorii, la nivelul basmului fantastic românesc avem:

1) metamorfoze provizorii ca urmare a unui blestem;
2) consecinţa unei răzbunări;
3) consecinţa încălcării interdicţii;
4) metamorfozări la cererea expresă a eroului.

I.2.1. În foarte multe basme, metamorfozarea eroilor are loc în urma rostirii (explicite sau subînţelese) a unui blestem. Sistematizând, deturnând sau îmbogăţind construcţia epică, ipostazierile căpătate de erou prin transformarea în altceva decât natura proprie, vin să ne ofere, la nivel ontic, o altă ordine şi realitate. Prefăcut în porc,52 urs,53 rac54 sau dovlete,55 schimbarea ontologică a statutului pe

2001); Idem, Dicţionar de magie populară românească (Bucureşti: Paideia, 2003); Ioan Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică (Studiu introductiv de Lucia Berdan, Iaşi: Polirom, 1999); Idem, Iarba fiarelor. Studii de folclor. Din datinile şi credinţele poporului român (Studiu introductiv – Al. Dobre, Bucureşti: Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Institutul de Istorie şi Teorie Literară “G. Călinescu”, 2001); Artur Gorovei, Descântecele românilor. Studiu de folklor (Bucureşti: Regia Monitorul Oficial, Imprimeria Naţională, 1931); Idem, Credinţi şi superstiţii ale poporului român (Ediţie îngrijită de Iordan Datcu, Bucureşti: Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 2003); Antoaneta Olteanu, Ipostaze ale maleficului în medicina magică (Bucureşti: Paideia, 1998); Idem, Şcoala de solomonie. Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat (Bucureşti: Paideia, 1999) etc.
50 Pornind de la clasicele exemple oferite de mitologie, amplu dezbătute în literatura de specialitate [din care amintesc doar Carris Beaune, Gérard Busquet, Les hermaphrodites (Paris: J.C. Simöen, 1978; Mircea Eliade, Mefistofeles şi androginul (Bucureşti: Humanitas, 1995; Jean Libis, Mitul androginului (Trad. de Cristina Muntean, Cluj-Napoca: Dacia, Cluj-Napoca, 2005], din ciclul de studii dedicate intimităţii din basmul fantastic românesc (unul, The Intimacy symbols in the Romanian fairytale: Theoxenia, în Myth, Symbol and Ritual: Elucidatory Paths to Fantastic Unreality, vol. dedicat International Conference on Mythology and Folklore, 1st edition, 8-9 March, Bucharest, Romania, Cambridge Scholars Publishing, 2015, fiind în curs de apariţie), am schiţat un alt studiu (Simbolurile intimităţii în basmul fantastic românesc. Sexualitatea eroului), aflat în lucru, care va trata, printre altele, şi acest aspect al androginiei…
51 Ov. Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, p. 249.
52 […]Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă dânsa era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a se mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, iară se îmbrăca cu dânsa. (P. Ispirescu, op. cit., I, p. 56). Acelaşi motiv, la Ionel Oprişan, Basme fantastice româneşti, vol. I-XI (Bucureşti: Vestala, 2005-2006); III, pp. 236-242; C. Sandu Timoc, op. cit., p. 72.
53 […]Ursul, auzind acestea, a zis că să-i culeagă şi să-i ducă. Şi începu a spune că cine e el, adecă că e un fecior de împărat şi, pentru că tatăl său a fost prea jefuitor şi prea aspru, l-au blăstămat oamenii ca să moară şi el şi împăreăteasa, feciorul să se facă urs, însă cu faţă de om. Şi dacă în zece ani de zile nu se va afla nici o fată care să îl iubească, să moară. Şi să nu poată locui decât în grădină, între flori. Şi mâncările să se facă de-a gata şi lui şi la orice călător ce va sălăşlui în curtea lui şi cetatea să se facă în pădure. (I. Micu Moldovan, op. cit., p. 102). Aceeaşi transformare, şi la O. Păun, S. Angelescu, op. cit., pp. 130-131.
54 […]-Fată, tu vreai să să mă iai pă mine aşa cum mă vez`: rac? Fat-a zâs că-nţălăge că tot la fel s-a uitat c-a făcut atâta avere-mare. –Să nu zâci mâ`ne poimâ`ne: “după cine m-ai dat? după un rac”, să intri-n casă plângând, să ieşi afar` suspinând? Mai bine, fată, nu mă loa! –Te iau. S-a-mpogodit cu ia că nu zâce. Aşa-a-a. Să duce-acasă la moşu, la moşu` a făcu` şî iel casă mari domneşti, aşa cum iera ş-ale lu` socru-său. Trece-o săptămână, trece două, trece nouă. Iel noaptea să făcea un băiat ce nu să ezista, da` zâua să făcea to` rac. Mai avea fo şapte-opt zâle şî să făcea om mirean că iera blăstămat dă sfinte că n-a vrut să ia o ursătoare dân iele. Bine. (I. Nijloveanu, op. cit., p. 430).
55 […]Şi-a luat mireasa rămas bun de la rude, iar sara pe întuneric în odaia de nuntă a intrat un Făt-Frumos cu părul de aur! Da e a zis că e măritată cu dovletele. Atunci el i-a povestit că el este dovletele şi că este blestemat de o vrăjitoare şi va trebui să-şi ducă povara. Încrezându-se crăiţa, el a adus cojile de dovlete şi aşa să-ntâmpla în fiecare noapte. Ziua, dovlete, noaptea, Făt-Frumos! (C. Sandu Timoc, op. cit., p. 74).

care îl avea anterior eroul (şi sfidând realul), este consecinţa magică a rostirii unui blestem,56 despre a cărui putere avem numeroase menţiuni chiar în basme.57 Cumva lipsite de ambiţia originalităţii, aceste metamorfozări (provizorii) ale eroului în urma rostirii unui blestem, vizează omniprezentele dezechilibre sociale58 sau aspecte erotico-maritale.59
Un interesant caz de transformare şi/sau re-întrupare, urmare a unui blestem subînţeles, găsim într-un basm al colecţiei O. Păun, S. Angelescu (Călăvânt-împărat). Aici, creatorul anonim de basm ne-a oferit, aproape ca o prelungire somatomorfă a căutării adevăratei naturi aş spune!, un interesant ritual de re-întrupare,60 reconversia stării iniţiale a eroului făcându-se gradual, în urma unui ritual care presupunea deopotrivă acţiuni şi schimbarea de (iniţiate) replici.

I.2.2. Avem apoi, destule cazuri de metamorfozări survenite ca urmare a unei răzbunări (din gelozie, ca o pedeaspă sau dintr-un motiv nemenţionat) asupra eroului prim sau al altor actanţi. Totuşi, din perspectivă fenomenologică, trebuie subliniat faptul că, faţă de categoria primă analizată supra (cea a metamorfozărilor definitive, ireversibile), cazurile de provizorii metamorfozări survenite în urma unei răzbunări asupra eroului, restaurează realul, permiţând miraculosului şi fantasticului să capete formă, să devină verosimile. Ceea ce, dacă avem în vedere unde, când se iveşte şi, mai ales!, cum funcţionează fantasticul în cultura şi mentalitatea tradiţională, este de-o mare importanţă. Ca atare, din această perspectivă (diacronică), este de insistat asupra funcţiei şi manifestărilor acestei răzbunări, care vor căpăta efect printr-o provizorie metamorfozare în altceva decât natura primă a eroului. Spre exemplu, dintr-un motiv necunoscut, un împărat alege să se răzbune pe fiica sa, blestemând-o ca „pe timp de doiş`pe ani să umble într-o piele de gadină şi să omoare toată lumea”.61 În plus, adâncind simbolicitatea acestei metamorfozări, revenirea la starea iniţială se va face, în cazul acestui basm, printr-o posedare sexuală a celei blestemate într-o peşteră!62 Dar, nici măcar această paranteză ludică nu va ridica consecinţele blestemului rostit: după eliberarea parţială de blestem prin posedarea sa sexuală, eroina transformată într-o gadină va trebui să-l slujească încă trei ani pe eliberator, până la resorbţia totală a blestemului…63

56 […]Vulpoiul se dete de trei ori peste cap şi se făcu un voinic, ştii colea, cum ţi-e drag să te uiţi la el. Pe cale îmi spuse că locul unde am mas noaptea trecută era moşia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte coprul de vulpoi până când un om va avea milă de el, îl va primi să se încălzească cu dânsul la un foc, îi va da un codru de pâine şi un pahar cu vin; că eu am fost acel om, că acum este dezlegat de blestem şi că de aceea va merge cu mine, şi nu mă va lăsa singur până ce nu voi ajunge la izbândă. (I. Ispirescu, op. cit., I, pp. 281-282).
57 Vezi, spre exemplu, basmul Lemnişoara din colecţia I. Oprişan, op. cit., V, pp. 14-15…
58 Nepotrivitul comportament social al tatălui eroului (I. Micu Moldovan, op. cit., p. 102)…
59 Refuzul unui erou de a se căsători cu o zână (I. Nijloveanu, op. cit., p. 430)…
60 […]-Proastă eşti, fato! Du-te la împărat, da` să nu te-arăţi la şarpe, până nu ţi-o da împăratul noo rochii şi să te-mbraci cu toate. Şi când o zice şarpili: -Dezbracă-te fato, să te mănânc, tu să-i zici: dezbracă-te şi tu, bală spurcată, d-o piele. Pân-oi rămânea tu într-o rochie şi el într-o piele, şi pă urmă vezi tu cine este. Fata s-a dus la împărat şi-a cerut ăle noo rochii dă s-a îmbrăcat cu ele ş-apoi a venit la şarpe. Şarpele, cum a văzut-o, `ce: -Dezbracă-te, fato, să te mănânc! -Dezbracă-te şi tu, bală spurcată, d-o piele. După ce s-a dezbrăcat amândoi, şarpele `ce: Dezbracă-te, fato, să te mănânc! -Dezbracă-te şi tu, bală spurcată, d-o piele. Ş-aşa a făcut pân-a rămas ea într-o rochie şi el într-o piele. Şi `ce: Dezbracă-te, fato, să te mănânc!
-Dezbracă-te şi tu, bală spurcată, d-o piele. Şi, când s-a dezbrăcat şarpile dă pielea-aia, a rămas un flăcău frumos, pă soare puteai să ţii ochii dapă el nu. `Ce: Fato, dacă tu m-ai băgat în mămica şi m-ai făcut din şarpe om, domn să-ţi fiu, doamnă să-mi fii, până la ceas de moarte. Ş-a făcut nuntă fata cu şarpili, şi-a rămas acolo la-mpărăţie. (O. Păun, S. Angelescu, op. cit., p. 139). Acest ritual este prezent şi la I. Oprişan, op. cit., II, p. 305 (basmul Cu Călăvânt Împărat).
61 Mihail M. Robea, Folclor din Oltenia şi Muntenia (IX).Basme populare româneşti (Bucureşti: Minerva, 1986), p. 14.
62 Spaţiu cu caracter arhetipal, peştera este „simbol matricial, asociat atât pântecului matern, cât şi aceluia al pământului- matcă a tuturor fiinşelor”, „loc al regenerării fizice sau al celei spirituale”, „loc de iniţiere şi de desfăşurare a unor mistere” etc. Pentru amplul simbolism al peşterii, vezi Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale (Timişoara: Amarcord,
1994), p. 139.
63 Este de amintit că, metamorfozată într-o gadină, fosta prinţesă devenită Cazarchina este cea care, iniţiată fiind, va şti cum să preîntâmpine şi să elimine obstacolele majore survenite pe parcursul căutării erotico-maritale a eroului. Postulând puterea iniţierii, a posedării sexuale într-un spaţiu arhetipal precum peştera ([…]-Dragă Ionică, am ţinut la tine şi te-am slujit timp de trei ani de zile, după cum ţ-am spus, după ce-ai profitat de mine în peşteră. (M.M. Robea, op. cit., p. 25), această metamorfozare a unei foste prinţese într-o jivinăeste pusă în slujba binelui – un bine neiniţiat însă, mereu aflat sub ameninţarea morţii, incapabil de reuşita finală fără ajutor iniţiat: […]-Şi deci s-a-mplinit astăzi trei ani de zile şi, odată cu trei ani de zile împliniţi în slugărie la

Uneori, această instaurare, fie ea şi temporară!, a unei entropice metamorfozări a eroului în altceva decât natura firească, este cumva justificată, fiindu-ne oferit şi autorul, şi motivul acestei răzbunări. Într-o interesantă antologie de basme,64 avem un alt basm Cu Cazarkina, în care eroina îşi explică şi justifică metamorfozarea: […]Po să-m fas ce vreai, să spui şi ieu păţania mea, şi-atunci ce vreai să-m fas! Ieu am fost fermecată d-o fermecătoare dân cauză că am fost prea frumoasă, şi m-a fermecat în halu care mă vezi: să mânc câini, pisici, cai, oameni, ce mi-o ieşi înnainte, sute şi mii dă suflete, încât, pân-o păcătui un om cu mine, încâ să nu-l simţ ieu. Iară noo ani dă zâle, niji zâua, niji noaptea, nu am somn.Trebui să te slujesc noo ani dă zâle-n dreptate. Mă iei ca roabă Noo ani dă zâle să te slujesc?
–Haidi, Cazark`ino!65 Tot astfel, într-o cheie hermeneutică care vizează mai mult decât destinul particular al acestor eroi de basm şi foarte aproape de ceea ce unii autori numeau o „geografie a dualismului”,66 avem un basm (Porcul cel fermecat, colecţia P. Ispirescu), în care situaţiile reale (sociale şi/sau existenţiale), sunt trecute, prin intermediul magiei, în sfera fantasticului: […]Apoi începu şi el a spune.
–Eu, zise el, sunt fiu de împărat. La un război ce avu tată-meu cu nişte zmei, vecini ai lui, care erau foarte răi şi-i tot călcau moşia, am omorât pe cel mai mic. Pasămite, ursita te făgăduise lui. Atunci mă-sa, care era o vrăjitoare de închega şi apele cu farmecele ei, mă blestemă să port pielea acelui scârbos dobitoc, cu gând ca să nu ajung să mi te iau eu. Dumnezeu i-a stat împotrivă, şi eu te-am luat. Baba care ţi-a dat aţa să mi-o legi de picior, era ea. Şi de unde mai aveam trei zile să scap de blestem, am fost silit să port încă trei ani stârvul porcului. Acum, fiindcă tu ai suferit pentru mine şi eu pentru tine, să dăm laudă Domnului şi să ne întoarcem la părinţii noştri.67
De foarte multe ori, funcţiile acestor metamorfoze provizorii/reversibile sunt un fel de apendice al comportamentului eroilor de basm, comportament urmărit, analizat şi, când este cazul, taxat prin metamorfozări în diferite obiecte/animale. Aş reaminti aici acele cazuri în care eroul de basm, intrat – accidental sau ca răsplată pentru un serviciu oarecare adus unei fiinţe superioare – în posesia unor obiecte magice, va pierde printr-un şiretlic acele obiecte şi, ajuns într-o situaţie-limită, va descoperi modul în care poate pedepsi şi reintra în posesia acelor obiecte magice.68 Expresie a unei atitudini moral- comportamentale neadecvate statutului de erou-prim (= feciorul împăratului, născut pe cale magică dintr-un măr dăruit tatălui său tocmai de Dumnezeu!), avem o situaţie interesantă într-un basm al colecţiei I. Nijloveanu (Împăratu care n-a avut nici un copil): în acest basm, eroul va fi metamorfozat în stană de piatră de către divinitatea superioară (Dumnezeu), drept pedeapsă pentru atitudinea lui non-umană.69
Virtuţile iniţiatice ale unor personaje de basm, coroborate cu anumite cunoştinţe de etnoiatrie/etnomagie sunt folosite, în anumite cazuri, pentru metamorfozarea cuiva inoportun şi îndepărtarea sa. Într-un basm din colecţia M.M.Robea (Cei doişpe feciori ai împăratului şi surioara

tine, mi s-a împlinit şi mie termenu de bluestem pe care l-am avut de la părinţii mei. Te rog să-mi dai voie să te părăsesc, pentru că nu mai ai de-a face cu nimenea mai puternic dăcât tine d-acum încolo. Şi-atunci şi-a dezbrăcat Cazarchina pielea de gadină după ea şi a rămas fată cum a fost când a văzut-o Ionică în peşteră. (Ibidem).
64 Ov. Bârlea, Antologie de proză populară epică, II, p. 186 şi următ.
65 Ibidem, p. 211.
66 Gheorghe Vlăduţescu, Filosofia legendelor cosmogonice româneşti (Bucureşti: Paideia, 1998), pp. 37-77.
67 P. Ispirescu, op. cit., I, pp. 62-63.
68 […]Tot scăldându-se, văzu de ceea parte a râului nişte smochini. Îşi aduse aminte că nu mâncase de două zile şi se duse să facă o gustărică cu niţele smochine. Mâncă ce mâncă, dară începu a simţi că din ce în ce se schimbă. Unde din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. Cum să se întoarcă în cetate? Pe lângă toate celelalte, acum are să fie şi prigonit. Umblând în sus şi în jos pe marginea pădurei, îi era frică să intre înăuntru pădurei, ca să nu-l apuce vro fiară sălbatecă; se temea iară să iasă mai la lumină, ca să nu-l prinză vrun om, să-l puie la vro muncă ce n-ar putea-o duce. Ce să facă? Se căina şi se văicărea, de-i plângeai de milă. Toată ziua umbla rătăcind cu inima cât un purice de frică. Flămânzi iară. Căutând câte ceva de mâncare, dete peste nişte roşcove. Se apucă să mănânce, căci era lihnit de foame. Cât p-aci să moară de bcurie când văzu că încet, încet, se schimbă şi se făcu iară om. Stătu în loc şi se cruci şi el de astă minune. Apoi deodată zice: -Acuma eşti a mea! Stai, măi tu, că ţi-o fac eu ţie pe piele, femeie fără inimă ce mi-ai fost!(Ibidem, pp. 263-264). Aceeaşi situaţie şi la M.M. Robea, op. cit., pp. 640-641 (doar că mănâncă pere şi devine măgar, mănâncă pere şi redevine om)…
69 […]Merge ce merge şi să pune iel acolo să mănânce şi iel. Cum să pune iel la masă, iacătă să preface doi unchieşi bătrâni:
-Bună zâua, taică! –Bună zâua, moşilor! Zice: -Nu-m` daţ` şi mie – zâce – o picătură dă apă? zâce – că – zâce – mi să face limba- n trei dă sete! –Hau! Da` dă un` să-ţ` dau, moşule? Da zâsă Dumnezău lu` Sfântu Petre: -Vez`, mă Petre, că nici apă nu ne dete? zice, da` nici Dumnezău nu-i ajută. A lua` bastonu şi l-a făcu` stană dă piatră. (I. Nijloveanu, op. cit., p. 137).

lor),70 mama vitregă a celor 13 copii va încerca (şi va reuşi!), prin intermediul unor practici de etnoiatrie/etnomagie, să metamorfozeze aceşti copii în lebede şi să îi îndepărteze de palatul tatălui lor.71

I.2.3. Nu trebuie omise nici metamorfozele provizorii survenite ca urmare a încălcării unei interdicţii. Fie că vorbim de o încălcare inconştientă a unei interdicţii,72 fie de una explicit anunţată,73 aceste metamorfoze, cu unele excepţii,74 sunt reversibile. Într-un alt basm (Tipăruş, colecţia O. Păun, S. Angelescu), eroul va fi metamorfozat provizoriu în urs (prin returnarea obiectele magice luate de la fetele recuperate de erou după tărâmul celălalt de la Şaităr-Împărat).75 Ba, mai mult, eroul, după ce va reveni la starea umană cu ajutorul unui paloş magic, dăruit fratelui său de cruce de Dumnezeu, eroul prim va recidiva în încălcarea interdicţiei, fiind metamorfozat, tot la blestemul soţiei sale (fosta soţie a lui Şaităr-Împărat!), în „trei floriceli în biserica din Calimistru, unde să cutremură pământu ca piftia! Şi el a pierit şi s-a făcut trei floriceli la biserica din Calimistru”.76
Uneori, resorturile şi nevoile interne de reprezentare şi semnificare tradiţională au determinat, la nivelul basmului fantastic românesc, o deturnare a unei situaţii mitice.77 Astfel, avem două basme în care, pornind de la situaţia mitică, mentalitarul tradiţional a ales să re-modeleze statusul episodului mitic. Mitanalizând aceste basme,78 se poate vedea faptul că episodul de basm are încă „respiraţia mitică” a mitului propriu-zis (cadrul mitic general, motivele metomorfozării eroului în cerb), dar, funcţia dată unei astfel de naraţiuni în mentalitarul colectiv,79 a dus, în cele din urmă, la alegerea unei soluţii de

70 M.M. Robea, op. cit., p. 681 şi următ.
71 […]-Mamă dragă, uite ce pot face! Mi-ar fi milă afar` dân samă să-i omor, că-i doişpe suflete, mamă, car` trebui să le omor, doişpe inşi – zâce. Da` le fac al`ceva, mamă, cari să nu mai vie, să nu-i mai vez` pân curte vrodată şi vrodată. –Bine, mamă, zâce, fă-le ce ştii tu, da să nu-i mai văz la curtea mea şi niciodată să nu să mai reîntoarcă. Auzind aceste spuse bătrânica de la fii-sa, zâce: -Mamă dragă, ice, să ştii că nu se va mai reîntoarce niciodată. Mamă, numai pe cât – zâce – vii mâine după leacuri. Şi pleacă acas` asta imediat. Plecând acasă imdediat, se-ntoarce în zâua ailaltă şi vine şi ia leacuri de la maică-sa. Asta, mă-sa, a alergat zâua toată prin pădure. Şi-a loat de u`ne a ştiut ea nooă muguri din nooă copaci. Şi-a făcut o alifie car` a uns noaptea- n somn pe fiecare băiat. Cum i-a uns pe băieţi, cum imediat, car` cum ieşea dimineaţa din cas` se şi prefăcură în lebede. Şi îşi loară zborul unu câte unu, dimineaţa. (Ibidem, pp. 687-688).
72 […]Fiului celui mic al împăratului, ce-i dă lui dracul în gând, se scoală de la mas1, se duce în cămara lui, ia pieile de bufniţă şi le aruncă în foc, apoi vine şi se aşează din nou la masă. O dată se făcu o tulburare între mese. Şi iată de ce.Una dintre roabe strigă: -Stăpână, suntem în primejdie! Alta zise: -Stăpână , mie îmi miroase a pârlit! Este prăpădenie de noi. […]În aceeaşi vreme, şi dânsa strâmbă niţel din nas. Pasămite îi venise şi ei miros de pârleala pielor. Şi deodată sculându-se cu toatele de la masă, se făcură şapte porumbiţe. Apoi zâna zise feciorului celui mic de împărat: -Ai fost nerecunoscător. Cu bine te-am găsit, cu bine să rămâi. Până nu vei izbuti să faci ce n-a făcut om pe lume, să nu dai cu mâna de mine. Se înălţară, deci, în slava cerului şi îndată pieriră din ochii lui. (P. Ispirescu, op. cit., I, pp. 198-199).
73 […]Dimineaţa se iau şi se duc şi iar înserează lângă o pădure. –Noa, sluga mea, zice Dor, acuma ai străjuit două nopţi de- a rându, culcă-te şi tu şi te hodineşte. –Ba nu, zău, stăpânul meu nu m-oi culca că nu mi-i somn nici o leacă. Când îi la zece ore vin corbii şi se-ntreabă ce noutăţi-s prin ţara lor. –Aceea noutate-i, zice unul, că tinereţile astea se duc să se cunune şi când vor ieşi de la cununie, le-a sta înainte un car cu patru boi. Ei s-or sui în car şi cum s-or sui, boii i-or duce-n apa fără fund şi acolo le-a fi pierirea. Cine aude cuvintele noastre şi le-a spune, facă-se stan de piatră de tot. (I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 419). Acelaşi motiv, şi la Ov. Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, p. 250; I.C. Fundescu, Basme, oraţii, păcălituri şi ghicitori (Bucureşti: Curtea Veche, [1867] 2010), p. 193; Constantin Rădulescu-Codin, Poveşti (Bucureşti: Curtea Veche, [1957] 2010), p. 163, etc.
74 În basmul Tuliman Viteazu (colecţia I. Oprişan), eroul năzdrăvan care va intermedia, supraveghea şi facilita reuşita eroului prim, desconspirându-i secretele reuşitei finale – care presupunea păstrarea/ neîncălcarea interdicţiei stipulate (= nedivulgarea căii magice de reuşită) – va fi metamorfozat într-o stană de piatră, fără posibilitatea revenirii la starea dintâi, cum este cazul basmelor amintite în nota de deasupra… (I. Oprişan, op. cit., VI, p. 312).
75 O. Păun, S. Angelescu, op. cit., p. 130.
76 Ibidem, p. 131.
77 Mitul Diana vs Acteon. Vezi, pentru mit, Ovidius, Metamorfoze, III, pp. 104-107; pentru mitanaliza sa: Costel Cioancă, Scalda Dianei. Note socio-antropologice pe margine unei teme plastice europene, în vol. Introducere în sociologia corpului. Teme, perspective şi experienţe întrupate (Iaşi: Polirom, p. 295 şi următ.); Pierre Klossowski, Scalda Dianei (Trad. I.D. Brana, Bucureşti: Nemira, 2002).
78 Cu Măzăran Văsălică (Ov. Bârlea, Antologie de proză populară epică, I, pp. 460-484); Iţă Jurubiţă şi Frumoasa Frumoaselor
(M.M. Robea, op. cit., pp. 272-289).
79 Probabil o funcţie de joncţiune între funcţia estetico-ludică, cea cognitivă şi cea practico-instituantă a imaginarului, aşa cum au fost ele definite de unii autori – Vezi Jean-Jaques Wunenburger, Imaginarul (Trad. de D. Ciontescu-Samfireag, Ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Buşe, Cluj-Napoca: Dacia, 2009), pp. 45-56…

compromise. În aceste basme, metamorfozarea eroului în cerb este provizorie şi reversibilă, revenirea la statutul fiziologic dintâi fiind făcută, pe cale magică, de sau cu ajutorul iniţiatic al unor fiinţe conotate mitofolcloric (Dumnezeu,80 cele 3 ursitori81 care îl ursiseră pe eroul metamorfozat în cerb!).
Aş integra acestei categorii (a metamorfozelor provizorii ca o consecinţă a încălcării unei interdicţii), şi un caz aparte de metamorfozare. Care aduce în prim-plan nu încălcarea unei interdicţii explicite, ci mai mult una subînţeleasă, care vizează etosul corporal (= locul şi semnificaţia corpului uman în regnul animal general). Este vorba despre un basm din colecţia I. Pop-Reteganul (Ion porc- împărat), basm în care transformarea eroului din om în porc are loc pe fundamentul unei trăiri şi exteriorizări sentimentale deosebite.82

I.2.4. În fine, în categoria metamorfozelor provizorii/reversibile trebuie incluse cazurile în care eroul, aflat într-o situaţie (pre)conflictuală şi încă-nu-pe-deplin-iniţiat, cere în mod expres ajutorul unei fiinţe superioare de a fi metamorfozat în (alt)ceva, această metamorfozare provizorie ajutându-l să spioneze şi, ulterior, să preîntâmpine, să dejoace acţiunile duşmanului. Astfel, pentru a putea ajunge nevăzut în tărâmul zmeilor, eroul „începu să se roage la Dumnezeu cu credinţă şi din adâncul sufletului, cerându-i să-l fac-o albină, / să treacă pe mare / ca printr-o grădină. Îi ascultă Dumnezeu ruga, îl prefăcu în albină şi… zbârrr pe deasupra apei, legănat de boarea vântului”.83 Alteori, într-un punct culminant al epicului (= peţirea unei fete de împărat, care dispune de un obiect magic atoatevăzător), eroul trebuie să ceară, unor fiinţe salvate pe parcursul drumului său (iniţiatic), metamorfozarea sa într- un ceva greu-depistabil, transformare care să îi apropie sau să îi asigure reuşita finală.84
Dar: toată succesiunea trăirilor subiective ale acestor metamorfozări care facilitează dezideratul final al eroului, este intermediată de prezenţa şi utilizarea unor obiecte magice. Dintr-un început trebuie spus că mitanaliza asupra obiectelor magice din basmul românesc,85 este grevată pe o aserţiune (celebră) vizând tocmai esenţa actului magic: „Vom afirma că efectul oricărui act magic constă fie în a aduce fiinţele vii sau obiectele într-o asemenea stare încît anumite gesturi, întîmplări sau fenomene să decurgă

80 Ie după iel. Măzărane, Măzărane! – ice. Ie uită-te tu –ice – înapoi – ice – şi vez, uită tu ce-i vede – ice: două buze subţărele
/ săruta-te-ai cu ie – ice / şî dou ţâţe bugărele / împunje-te-ai tu-n iele! Măzăran, dă dragostea iei şî dă zâcala iei, s-o uitat înapoi. L-o făcut on cerb dă pădure, cu noăză şî noă dă corne, şî noădă dronji o fo pă iel, dă clopote. -No, du-te! Şi n-ai tu – ice – stare şi aşăzare – ice – pănă când îi cruce la amniaz – ice – la răchita roşie şî bei tu apă. Apă atunce – ice – şi ai tu aşezare – zâce. S-o făcut Măzăran aşe. Ş-oo mărs, ş-o fugit cu zdronjele, cu bolohonjel-ele, pănă-n ce zî la amniaz. Cîn o foz dric la amniaz, atunci, o ajuns iel acolo, la apa ace amu şi beie. D-apăi să-ntinde-acolo şi beie apă. Da bătrânu o fost acolo cu paloşu. O dat-o şî pleznitu-n cap bătrânii pă berbece: oda s-o făcu înapoi Măzăran cum o fost. (Ov. Bârlea, Antologie de proză populară epică, I, p. 482).
81 […]Aia bătrână i-a şi aruncat cu neşte alea-n ochi, înţelegi. Şi l-a orbit şi l-a făcut cerb. L-a făcut cerb şi-atunci, când l-a făcut cerb – din om l-a făcut cerb, înţelegi, cerb prin pădure, sălbăticiune – s-a loat câinii dup-el. Zâce: -Nu-l omorâm, să-l aranjăm! Îl facem mascat şî bună zâua. Şi-atunci îl mănâncă câinii! […]Cum zâci, mamă, să fac, că e păcat de el să şază cerb ăsta? –Învaţă-l aşa, dac-o auzi şi n-o fi culcat, şi ne-o auzi sfatu nostru, aşa să facă! Să se ducă cum o putea-n peştera a zânelor
– avea ş-alea peşteră de se schimba pân` înainte de a se băga-n lac, ştii, acolo, camera lor. Atunci se va schimba el cân` s-o-
mbrăca-n `ainile a trei zâne fermecate. Dacă le ia `ainele lor, p-alea trei costume de `aine, se va face om la loc, auz`, se va face om la loc. […]Şi-a stat pitit. A stat pitit pân` a venit ele-n răsăritu` soarelui. S-a dezbrăcat toate-n pielea goală să să arunce acolo. Cân` s-a aruncat acolo, el gata, haţ! cu mâna pe haine. Se-mbracă cu ele – cu trei costume deosdată. S-a făcut om la loc. N-a mai avut coarne-n cap, n-a mai avut nu ştiu ce, n-a mai avut… (M.M. Robea, op. cit., pp. 278-279).
82 […]Cum mânca el aşa la coji de măr de la mumă-sa din poală, ciofotind ca un purceluş, mă-sa-l netezeşte cu dragoste pe cap şi zice dezmierdându-l: -O, purceluşul mamii, purcelaş! Şi – minune! în minuta aceea copilul se făcu porc ca toţi porcii, cu patru picioare, cu codiţă cârligată, cu peri ţepoşi, cu urechile cioflicate, şi grohotind aduna cojiţe de măr de jos, cum picaseră din şurţul mamă-sa, care sări ţipotind, când îl văzu că s-a făcut porc. Acum, ce să se ştie ea face? Ionuţul ei, din copil, se făcuse purcel! Apoi, bine-i să glumească mamele? Feri, Doamne! (I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 319).
83 G. Dem. Teodorescu, op. cit., p. 26. Acelaşi motiv, cu transformarea eroului (de către Dumnezeu) în muscă, avem şi la I.
Nijloveanu, op. cit. p. 73.
84 Spre exemplu, în basmul Aleodor împărat (colecţia P. Ispirescu), pentru a putea reuşi să treacă probele la care este supus de fata împăratului care deţinea un ochean magic, eroul cere şi va fi deveni, pe rând, “un cosăcel ascuns pe fundul mării, printre ceilalţi cosăcei”, “un pui de corb într-un stol de corbi ce se urcase până la vântul turbat”, “o lindină ascunsă chiar în coada fetei, fără să simţă ea” (P. Ispirescu, op. cit., I, pp. 49-50)…
85 Mă refer aici la studiul meu Hermeneutica obiectelor magice din basmul fantastic românesc, studiu în curs de apariţie în
Danubius, nr. XXXIII, 2015…

perfect unele din altele, fie să le facă să iasă dintr-o stare considerată dăunătoare”.86 Cu strictă referire la specificităţile obiectelor magice folosite în basmele cu (auto)metamorfoze, două sunt direcţiile sub care am desfăşurat mitanaliza metamorfozelor suferite de eroul basmului:
1) Dacă „sacrul este specificul religiosului”, după cum s-a spus,87 pornind de la specificităţile obiectelor magice din basmul românesc (pe care le-am clasificat ficţional, funcţional, calitativ), aş spune că, la nivel tehnic, magicul este specificul sacrului.88
2) Iar această utilizare a obiectelor magice doar în spaţii determina(n)te sau într-un timp- limită (utilizarea presupunând, totdeauna, definitiva ieşire din familiar şi inevitabile implicaţii tanatice), readuce în discuţie (la nivel de analiză, evident), teme şi motive importante ale omniprezentului binom viaţă-moarte, hermeneutica obiectelor magice prezente sau folosite în (auto)metamorfozările eroilor pivotând eminamente în jurul acestora. Ca atare, dincolo de problematica (general-) specifică (pretinsa deosebire dintre religie şi mitologie; analiza fenomenului magic; experienţa misticului şi exigenţa logicului; particularităţile ceremoniilor de magie, cu tot arsenalul de interdicţii, obiecte de folosit, de evitat etc.), dezbătută în literatura de specialitate,89 avem şi o bogată literatură specifică, în care aceste obiecte magice întâlnite în basmul românesc, sunt totdeauna conotate magic, fiind concepute drept constructe ideatice funcţional/ficţional-explicative,90paleta de obiecte magice utilizate în mediul tradiţional fiind foarte mare.91

86 Marcel Mauss, Henri Hubert, Teoria generală a magiei (Trad. Ingrid Ilinca, S. Lupescu, Prefaţă de N. Gavriluţă, Iaşi: Polirom, 1996), pp. 77-78.
87 G. Ferreol, în Prefaţa la Formele elementare ale vieţii religioase a lui Émile Durkheim (Trad. Magda Jeanrenaud, S. Lupescu, Prefaţă de G. Ferreol, Iaşi: Polirom, 1995), p. 7.
88 „Aceste teorii alcătuiesc religia, a cărei tehnică – ceremonii, rituri, culte – o numesc magie. Cum practica şi teoria sunt indisolubile, teoria fără practică devenind metafizică, iar practica fondată pe o altă teorie, ştiinţă, voi folosi întotdeauna adjectivul magico-religios” : Arnold van Gennep, Riturile de trecere (Trad. Lucia Berdan, Nora Vasilescu, Studiu introductiv – N. Constantinescu, Postfaţă – Lucia Berdan, Iaşi: Polirom, 1996), p. 24. Aserţiunea mea are în vedere o altă conceptualizare a esenţei actului magic, căci, s-a spus de asemenea: „La el acasă, în clanul său, omul trăieşte în profan; trăieşte în sacru de îndată ce pleacă în călătorie şi se află, în calitate de străin, în vecinătatea taberei unor necunoscuţi” (Ibidem, p. 23). Ori, simpla parcurgere (cât de frugală…) a unor antologii de basm românesc, ne oferă un truism fără echivoc: obiectele magice, aceste instrumente auxiliare care facilitează sau intermediază eroului realizarea dezideratului (oricare ar fi acela), nu sunt folosite niciodată de către erou în spaţiul său cunoscut, ci totdeauna într-un teritoriu străin, necunoscut, necentrat, eroul având de ales între a muri/eşua (prin nefolosirea unor obiecte magice) sau a trăi/reuşi (prin recurgerea la funcţiile unor obiecte magice).
89 Marc Augé, Religie şi antropologie (Trad. şi Prefaţă de I. Pânzaru, Bucureşti: Jurnalul Literar, 1995), pp. 25-52, 91-112; Roger Caillois, Omul şi sacrul (Trad. de D. Petrescu, Bucureşti: Nemira, 2006); Durkheim, Formele elementare ale vieţii religioase; Mircea Eliade, Sacrul şi profanul (Trad. Brânduşa Prelipceanu, Bucureşti: Humanitas, 2000), p. 108 şi următ.; Stanley Tambiah, Form and Meaning of Magical Acts: A Point of View, în vol. Modes of Thought: Essay on Thinking in Western and Non-Western Societies (ed. – R. Horton, R. Finnegan, London: Faber&Faber, 1973), pp. 199-229; Keith Thomas, Religion and the Decline of Magic: Studies in Popular Beliefs in Sixteenth and Seveneenth Century England (London: Weidenfeld & Nicholson, 1971), etc.
90 Spre exemplu, în I.-A.Candrea, op. cit., avem obiecte cu care se vrăjeşte (p. 197); obiecte întrebuinţate la descântat (pp.
260-268); obiecte sfinte sau sfinţite (pp. 269-270) etc.
91 În acest sens, trebuie menţionată o lucrare tratând despre Datinele şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică, vol. I-II (Ed. îngrijită de V. Durnea, Studiu introductiv de Lucia Berdan, Iaşi: Polirom, 1998), lucrare în care Elena Niculiţă-Voronca menţiona diferite categorii de obiecte conotate (sau conotabile) magic: metale (fier: I, p. 121 şi următ.; aur, argint, aramă: I, p. 131 şi următ.); plante (busuioc: I, p. 109 şi următ.); arme (buzdugan, paloş/sabie, suliţă, arme de foc: I, pp. 475-476); altele (colaci: I, p. 304; chiperiul: I, pp. 466-468; coarne: I, p. 475 etc.), existând multe alte obiecte magice în basmul românesc care, în mentalitatea tradiţională, aveau profunde semnificaţii ceremonial-funerare. De exemplu: băţul, bâta, toiagul: Ion Ghinoiu, Lumea de aici, lumea de dincolo (Bucureşti: Fundaţiei Culturale Române, 1999), pp. 220-222; Idem, Cărările sufletului (Bucureşti: Etnologică, 2004), pp. 198-199). A se vedea, de asemenea – Ion V. Boldureanu, Credinţe şi practice magice: eseu despre orizontul mental-tradiţional (Timişoara: Brumar, 2001); Gheorghe F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi (Bucureşti: Saeculum I.O., 2001); I. Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească; A. Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român; Simion Florea Marian, Vrăji, farmeci şi desfaceri. Descântece poporane române (Bucureşti: Coresi, 1996); Constantin D. Niculae, Leacuri şi remedii magice din Carpaţi (Bucureşti: Ethnos – Axis Mundi, 1995); Alexandru Ofrim, Lucia Ofrim, Între magie şi religie – un ghicitor din Maramureş (Bucureşti: Paideia, 2002); Paul Ştefănescu, Plante de vrajă (Bucureşti: ALL, 1994) etc.

Obiectele magice92 sunt omniprezente în basmele româneşti. Calitativ şi cu strictă raportare la acţiunile/relaţiile eroului cu celelalte personaje ale basmului, am ordonat arsenalul obiectelor magice din basmul românesc în câteva categorii majore.93 Iar obiectele magice cu strictă utilizare în acţiunea de metamorfozare, sunt obiecte magice defensive care, prin dezvăluirea potenţialului magic şi folosirea lor de către erou la momentul oportun, împietresc duşmanii acestuia: bici,94 puşculiţă cu apă.95 Alteori, astfel de obiecte magice, pierdute (printr-un şiretlic al cuiva) de către erou, devin obiecte magice ofensive, îndreptate chiar împotriva eroului.96
Cu scop protector sau coercitiv, aceste obiecte magice care metamorfozează eroii basmelor fantastice româneşti, sunt, din perspectiva (fenomenologică a) corpului de transformat, adevărate metafore ale iniţierii. Prin calităţile intrinseci ale funcţiilor pe care le au, prin amprenta simbolică pe care o au sau o presupun (majoritatea obiectelor magice folosite, de erou sau de duşmanii săi, constituindu-se într-un reper major, constant al iniţierii), ori prin imperativul folosirii lor în situaţii- limită (standard), acestea se constituie în adevărate constructe ficţionale care, dincolo de calitatea primă pe care o au în cadrul basmului (aceea de a facilita sau realiza acţiunea imposibilă în mod natural, firesc- epic), ne ajută să înţelegem şi mecanismul gândirii care a stat în spatele acestui tip de producţie literară. Practic, raţiunea discursivă a epicului desfăşurat până atunci (= până în momentul metamorfozării), este sublimată de nevoia unei inovaţii care să „violenteze”, să deturneze firul narativ. Căci, finala evaluare (moral-caracteriologică a) eroului este făcută, în termenii unei gândiri abstracte, prin intermediul acestei necesităţi de a experimenta şi o altă stare fiziologică decât cea firească, care să de – şi restructureze indivizibilul corporal de până atunci (cel fizic-natural, uman), cu trăirile emoţionale şi afective specifice noii stări.97

II. Autometamorfozele, adică „prefacerea prin propria voinţă sau putere”98 a eroului, sunt mult mai numeroase la nivelul basmului fantastic românesc. Dar, dincolo de numărul semnificativ mai mare, aceste autometamorfoze aduc în prim-plan câteva noutăţi structural-gnoseologice, funcţional-ficţionale ale epicului de basm fantastic românesc.
În primul rând, cred că este de subliniat faptul că aceste autometamorfoze, îndeplinite de erou în cunoştinţă de cauză (recte: deja iniţiat în arta transformării!), devin evenimente de viaţă pentru acesta. Subînţeleasa iniţiere a eroului, care recurge la autometamorfozare pentru a putea surmonta un obstacol oarecare, pune fenomenologia corpului, implicit şi epicul de basm, într-un alt sistem operaţional de referinţă decât cel al imaginarului din cazul metamorfozelor (adică în cel al magicului, cu alte structuri, semnificaţii, valorizări). În al doilea rând, trebuie reliefată interioritatea structurală adusă de schimbarea stării ontologice a eroului. Posibilitatea transformării sale în tot ceea ce îşi doreşte (uneori explicit menţionată!), implică rezolvarea diferenţelor trans-ontologice, ceea ce, din perspectivă heremenutică şi fenomenologică, trimite la arhetipal. De aceea, după parcurgerea antologiilor de basm fantastic românesc, cu reliefarea basmelor şi situaţiilor de autometamorfzare, am ales să împart autometamorfozele eroului
92 Numite de unii autori „obiecte năzdrăvane” – George Călinescu, Estetica basmului (Bucureşti: Pentru Literatură, 1965), p. 166.
93 Pe larg, despre acest subiect, în Hermeneutica obiectelor magice din basmul fantastic românesc (studiul citat supra, la nota
84). Avem astfel ● obiecte magice ficţional-funcţionale: ofensive versus defensive; benefice sau, dimpotrivă, malefice (A şi B în clasificarea mea, recte: obiecte care-i facilitează sau, dimpotrivă, care-i pun eroului viaţa sau călătoria/dezideratul în pericol, doar folosirea altor obiecte magice sau unele tertipuri putând contracara efectul malefic al acestor obiecte magice, nefavorabile eroului);
● obiecte magice ficţional-funcţional explicative (C în clasificarea mea): obiecte magice vorbitoare, cu rol coercitiv, cu atribute
metamorfozatoare.
94 P. Ispirescu, op. cit., I, pp. 199-200, 241-242, 247 etc.
95 Pop-Reteganul, Poveşti ardeleneşti, 84.
96 Ov. Bârlea, Antologie de proză popular epică, II, pp. 90-91. Aceeaşi situaţie (eroul pierde obiectul magic câştigat – un
bici -, şi va fi metamorfozat de nevasta adulteră într-un „câine de-ăia marii”) la P. Ispirescu, op. cit., I, pp. 536-538.
97 […]Pe drum însă dete pe la Baba Cloanţa vrăjitoarea şi-i povesti toate păţaniile lui. Baba îi spuse: -Ai fost jumulit, Comane, pentru că ai omorât strigoaica cea mare. Ai fost spânzurat la frig şi pus apoi la căldură, pentru că ai omorât pe strigoaica cea mică. Ai fost iarăşi schimbat în om, pentru că ai avut milă de strigoaica din pădure, că i-ai urat de bine de s-au stricat toate farmecele ce o ţinea aşa cum ai văzut-o. Acum pricepu şi Coman de unde îi veni acele păţanii. (Ibidem, I, p. 540).
98 Ov. Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, p. 251.

în două mari categorii, pornind tocmai de la amendamentele subliniate supra.

II.1. Autometamorfozele de circumstanţă mi se par a fi autometamorfozele care, bazându-se pe structura formală a metamorfozei ca act iniţiatic (= posibilitatea de schimbare fiziologică, reversibilă în virtutea unei iniţieri prealabile), sunt centrate eminamente pe realizarea unui etos corporal de moment, care să intermedieze şi/sau să faciliteze dezideratul final. Sau, cum spunea un specialist,
„autometamorfoza (de circumstanţă – n. m. C.C.) e cel mai comod procedeu de a scăpa de urmăririle cuiva, sau dimpotrivă, de a putea lovi vrăjmaşul cu mai multă eficienţă”.99 Dar, şi aceste automorfoze de circumstanţă sunt de trei feluri:

1) pseudo-autometamorfoze;
2) de sine stătătoare (= fără ajutorul/indicaţiile explicite ale unui adjutant deja iniţiat);
3) la indicaţiile exprese ale unui adjutant magic.

II.1.1. În categoria Pseudo-autometamorfozelor de circumstanţă am grupat cazurile de falsă transformare a cuiva în altceva, cu scopul declarat de a încerca tăria de caracter şi/sau vitejia unui erou (sau eroine), înainte de ieşirea propriu-zisă dintr-un spaţiu consacrat (= împărăţia tatălui) şi intrarea într- un spaţiu ne-centrat (= lumea necunoscută). Astfel de cazuri, destul de numeroase, vizează capacitatea de percepţie, înţelegere şi adecvare a eroului plecat spre a împlini un deziderat oarecare. Spre exemplu, în basmul Istian viteazul şi Ileana Cosânzeana din colecţia S. Fl. Marian, fata cea mică a împăratului încearcă să împlinească vrerea tatălui şi să reuşească acolo unde surorile ei cele mari nu reuşiseră. Pentru a încerca tăria de caracter a fiicelor sale, împăratul în cauză se autometamorfozează, transformându-se într-un balaur fioros care determină reîntoarcerea fiicelor celor mari. Dar, cumva iniţiată,100 fiica cea mică reuşeşte să surmonteze acest prim obstacol, chiar şi împăratul fiind convins că ea va reuşi în dezideratu-i.101 Dacă în acest caz tătăl fetei se autometamorfozează efectiv într-un balaur (prin darea peste cap de 3 ori),102 explicite cazuri de pseudo-autometamorfozare avem în alte câteva situaţii. Aş aminti aici basmul Cerbul de la baltă (colecţia C. Sandu Timoc), basm în care ni se spune explicit că tatăl va îmbrăca o piele de animal pentru a încerca tăria de caracter a celor trei fii ai săi.103 În alte basme, pseudo-autometamorfozarea unuia dintre eroi este pur şi simplu o deghizare!104

II.1.2. Semnificativ mai numeroase sunt cazurile de autometamorfozare de sine stătătoare, situaţii în care eroul alege să se transforme într-un animal sau obiect pentru a surmonta un obstacol, neavând nevoie de iniţiere explicită. Totuşi, deşi poate părea un dat imuabil (neexistând o referire cât
99 Ibidem.
100 […]-Dacă n-au putut să meargă surorile tale, că sunt mai mari şi mai voinice ca tine, apoi tu, o copilandră, vei putea face ceva. Ian caută-ţi mai bine de lucru şi-mi dă bună pace, nu mă mai face şi tu să-mi plâng şi oara în care m-am născut. –Ba! dumneata n-ai să mai plângi de acuma nemică, ci ai să te bucuri cu mine, numai de una te-aş ruga: să-mi dai pre Buga, calul pre care ai călărit dumneata când erai tânăr şi sabia dumitale cu care ai fost în cele mai mari şi mai crâncene bătălii, şi-apoi lasă dacă nu voi merge eu la împăratul vecin! ruşinea mea să fie atuncea! (S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 240).
101 […]Însă mai nainte de a ajunge la pod, pe unde avea să treacă, tatăl său demult era acolo prefăcut într-un balaur, cu mult mai mare şi mai îngrozitor ca nainte.Când sosi fata de-naintea podului şi voi să treacă, balaurul, care acuma era sub pod, îi sare nainte, cască o gură ca aceea şi voieşte numaidecât s-o mănânce. Dar las` că şi-a dat el peste om! Fata cum îl vede, nu se spărie ca surorile sale, ci scoase degrabă sabia din teacă şi nici una nici două, numaidecât să-l străpungă. Balaurul, văzând cu cine are de-a face şi temându-se ca să nu fie străpuns, cât ai clipi se dete de trei ori peste cap şi prefăcându-se om ca mai nainte, zise: – Stăi, fiică, nu mă străpunge, că eu sunt tatăl tău! –Tată mi-ai fost, tată să-mi fii, dar cu mine să nu te pui, căci eu nu sunt ca surorile mele să mă tem de toate nemica. Noroc că te-ai prefăcut iară cum ai fost, căci altminteri nu ştiu cum ai fi ieşit cu mine la capăt! – Văd şi eu că n-aş fi ieşit bine, dar pentru aceea cu atât mai tare mă bucur că am o fiică, care nu se teme şi de umbra ei şi care că nici de-acum înainte nu mi-a fi ruşine (Ibidem, pp. 240-241).
102 Situaţie asemănătoare avem şi la Demetriu Boer, M.V. Stănescu Arădanul, Ştefan Cacoveanu, Poveşti din Transilvania (Cluj-Napoca: Dacia, 1975), p. 27 (balaur); P Ispirescu, op. cit., I, pp. 14, 22-23 (doar animalele în care se autometamorfozează fiind altele – respectiv lup, leu, balaur mare cu douăsprezece capete); I. Pop-Reteganul, op. cit., pp. 98-99 (se face zmeu), etc.
103 C. Sandu Timoc, op. cit., p. 123.
104 În turc (mobilul fiind furarea paloşului fermecat deţinut de eroul prim –M.M. Robea, op. cit., p. 122; în lăutar (Ibidem, p. 129); în moş bătrân (Ibidem, p. 675) etc.

de mică la cum, când ajunsese un erou să stăpânească această tehnică a autometamorfozării!), un astfel de scenariu presupune în subsidiar o pre-iniţiere a eroului, acesta păstrându-şi, după autometamorfozarea în altceva, calităţile şi capacităţile intelectuale. Autometamorfozându-se degajat în animale sau insecte, păsări sau obiecte diverse (răţoi,105 purece,106 mâţă sau mâţ cu părul de aur,107 albină,108 şoarece,109 porumbel,110 chia şi în piatră de moară111), eroii par stăpâni pe anumite tehnici de autometamorfozare, deprinse, pe firul epic al basmului, probabil de la anumite fiinţe superioare sau conotate mitofolcloric. Aserţiunea mea este susţinută de un interesant basm din colecţia lui I. Pop-Reteganul (Petru, finul lui Dumnezeu), unde eroul, plecat să îşi descopere ursita promisă în stadiul foetal şi chestionat de Sfânta Duminică unde merge, ce caută şi ce ştie să facă pentru a reuşi, răspunde nonşalant că stăpâneşte tehnica autometamorfozării în tot felul de animale, insecte etc.!112 Într-un alt caz, stăpânirea posibilităţii de autometamorfozare ne este relevată de uşurinţa cu care eroii tratează o situaţie altfel critică.113

Natura şi efectele acestor autometamorfoze (de sine stătătoare) par cunoscute în detaliu de către unele personaje ale basmului fantastic românesc. Personaje care par conştiente de orice co-prezenţă a unei alte naturi decât cea umană, care ştiu cum să încateneze corporal astfel de fiinţe. Aşa se face că avem, la nivelul basmului românesc, şi o interesantă situaţie în care eroul principal (este drept, un erou năzdrăvan, cu 24 de inimi, născut de o iapă!), nu doar că stăpâneşte tehnicile de autometamorfozare, dar, mai mult!, cunoaşte şi ritualul de anulare a posibilităţii de autometamorfozare a altor fiinţe, fie ele şi de altă natură superioară naturii sale, totuşi umane (zâne)!114

II.1.3. Un aspect interesant al acestor autometamorfoze îl reprezintă joncţiunea dintre real şi imaginar. Funcţionând ireproşabil, această relaţie şi această capacitate de a se autometamorfoza la indicaţiile exprese ale cuiva deja iniţiat, va declanşa în erou o forţă catalizatoare, care va circumscrie toate celelalte reacţii şi acţiuni (ulterioare) ale acestuia, apropiindu-i, într-un final, reuşita râvnită. Imposibil să reuşească de unul singur într-un deziderat care îi depăşeşte puterea de reacţie, acţiune şi înţelegere, eroul va primi ajutorul specializat al unor fiinţe superioare lui, articulând, o dată în plus, gândirea simbolică a unui mentalitar tradiţional care, fie şi la nivelul unui epic fantastic precum cel de basm, are nevoie de coerenţă şi finalitate. Avem, astfel, autometamorfoze ale unor eroi realizate la sugestia unor animale,115 păsări,116 dar şi la indicaţiile unor fiinţe cu natură superioară eroului – Sfânta

105 I. Nijloveanu, op. cit., p. 493.
106 Boer et alii, op. cit., p. 28; S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 151.
107 S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, pp. 180, 382.
108 G. Dem. Teodorescu, op. cit., p. 37.
109 S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, pp. 151, 155.
110 M.M. Robea, op. cit., p. 125.
111 S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 194.
112 I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 380.
113 Pamfil Bilţiu, Poezii şi poveşti populare din Ţara Lăpuşului (Bucureşti: Meridiane, 1990), p. 484.
114 […]Fiul Iepei, rămânând acasă, nu aştepta ca fraşii săi să-i pice mură-n gură, ci el se-ntinse pe-o laiţă şi unde nu începu a horăi de se răsuna curtea. Cugetai că doarme să nu se mai scoale, aşa de tare horăia. Garoafele, socotind că-l vor fărmăca şi ameţi şi pre dânsul ca pre fraşii săi de cruce, trimise şi asupra lui un somn mai dihai decât asupra celorlalţi. Dar Fiul Iepei era năzdrăvan, nu ca fraţii săi şi năzdrăvanii nu se lasă aşa de lesne înceluiţi, ca alţi oameni. El se făcea că doarme dus, dar nu dormea de feli. Şi garoafele, socotind că doarme, săriră din cui, se dete de trei ori peste cap şi se prefăcură, ca mai înainte, în trei feti frumoase de ţi se ducea inima, când te uitai la dânsele. Apoi, una aleargă după apă, una mătură iute curtea şi una aţâţă focul şi, cât ai bate din pălmi, toate erau gata şi-n cea mai bună rânduială. Puse şi mâncările pe masă. Dar mâncările erau cum mai bune de mâncat, când răspândeau mirosul lor cel plăcut prin toată curtea şi fetele voiră să se deie peste cap ca să se prefacă iarăşi în garoafe, atunci Fiul Iepei sări iute de pe laiţă, dă cu mâna de trei ori în cruciş asupra fiecărui blid cu bucatele şi fetele rămân fete, nu mai pot mai mult să se prefacă în garoafe. Şi aşa Fiul Iepei, fără multă alergătură, chibzuire şi osteneală le prinse în laţ. (S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, pp. 186-187).
115 Cal ([…]Acolo este ţara strigelor şi a măiestrelor. Acolo voi sări acum – zice paripul –dar ai grige că la întradă este o strâgă, de care nu vei pute scăpa să nu te vadă pă fereastră, şi să nu intri la ea, ia să nu rămâi în casă, ci să ieşi, când va ieşi dânsa, să te dai peste cap, să te faci un purece, şi să te afunzi în gura mea, în fund, într-o măsea bortoasă, că acolo nu te afla ca să te mănânce. (Boer et alii, op. cit., p. 27).

Vineri,117 Ileana Cosânzeana,118 zâne.119 În unele basme, astfel de autometamorfoze devin posibile după ce o fiinţă ne-pământeană îi deconspiră, în vis!, secretul unor astfel de metamorfozări.120Alteori, se spune explicit că o astfel de autometamorfozare este posibilă doar prin cunoaşterea unor tehnici speciale, învăţate de la cineva specializat: […]Iară dacă văzu fratele cel mare că frăţiorul lui se pierde cu firea, îi zise: -Fii mai inimos, nu te lăsa să te răpuie dorul, ca să nu dobândeşti lipici. Las pe mine, că nu de-a surda am mers eu la jupâneasa vrăjitoare. M-a învăţat ea ce să fac, ca s-o scot viuă, nevătămată de unde este închisă. Se dete de trei ori peste cap, zise vorbele ce-l învăţase vrăjitoarea şi se făcu ţânţar. Şi pe seară începu a zizăi p-împregiurul palatului.121

II.2. Autometamorfozele trans-ontologice vizează toate transformările trans-corporale, trans- carnale care, exercitate şi/sau folosite asupra corpului uman, îl scot pe acesta din sfera palpabilului şi efemerului, ancorându-l într-o (trans)realitate simbolică, de sorginte divină. Sunt destul de numeroase basmele care pot fi clasate aici, la această categorie a autometamorfozelor trans-ontologice care cuprind nu una, ci o suită întreagă de transformări corporale radicale.

Aş aminti în primul rând de motivul copiilor (gemeni) cu corpul în întregime din aur sau doar cu părul de aur. Rămaşi, dintr-un motiv sau altul, orfani de mamă sau cu mama exilată de către surorile mai mari (invidioase) sau cineva din personalul feminin al împăratului, aceşti copii vor fi supuşi unor tratamente din cele mai rele, tocmai pentru a anula/minimaliza împlinirea promisiunii eroinei celei mici
– aceea de a naşte împăratului/boierului, în caz de luare în căsătorie, copii de aur/cu păr de aur.122 Cum fata cea mică îşi va ţine promisiunea în virtutea căreia fusese preferată de boier/împărat drept nevastă, în detrimentul celorlalte două surori mai mari sau unei metrese de la palat, aceşti copii vor fi îngropaţi în „gunoiul cailor din grajd”123 sau „de-o parte şi-alta a scărilor, băieţaşul la dreapta şi fetiţa la stânga”.124 După un timp, din aceşti copii cu corpul sau cu părul de aur îngropaţi în „băligarul de la grajd”,125 vor răsări diferiţi copaci nemaivăzuţi: „doi nuci cu coajă, cu frunze, cu tot de aur”126; „doi meri ca aurul şi argintul de mândri”127; „doi brazi cu tulpina de aur şi frunzele de argint, strălucind ca soarele”128 etc. Totuşi, cum adevărul putea ieşi oricând la vedere, impostoarea va pleda şi pentru tăierea

116 Vultur de aur ([…]Îl povesteşte vulturu; `ce: -Dragu taichii, zâce, fii atent, căn` ai sosi la palatu zmeiesc, acolo ai să te dai de trei ori peste cap, te faci on bob dă mei şî te duci până la pragu uşii; acolo iar te dai de trei ori peste cap şî te-ai făcut un purice şî intri pă gaura la cheia uşii şi-ai să dai dă el dormind şî să intri în sânu lui şî să începi să-l ciupeşti ca un purice; să nu-l slăbeşti absolut. (O. Păun, S. Angelescu, op. cit., p. 52).
117 […Dar, ce folos, că-i lipsea armele ce le luase smeul! Deci, îl învăţă Sfânta Vineri să se deie peste cap că să va face un porumb frumos de tot şi să meargă să scoaţă de la smeu armele în cari îi stau puterile. Aşa făcând, voinicul s-au făcut un porumb foarte frumos şi, zburând, s-au pus pe pomu de la fereastra mumă-sa, din curţile zmeilor. (Boer et alii, op. cit., p. 207).
118 […]După ce mai stătură amândoi de sfat, Duna se prefăcu, cu ajutorul Ilenei, într-un porumb frumos decât care să mai ai doi ochi să-l vezi, apoi se porni şi se duse iară la mă-sa. (S. Fl. Marian, Basme populare româneşti, p. 335).
119 […]Atunci îi spuse cine era duşmanul care voise să-l răpuie. Şi ca să se încredinţeze de adevărul celor spuse de dânsa, îi dete putere să se facă porumbel şi să se ducă să vază cum zmeul chinuieşte şi pe mă-sa. (P. Ispirescu, op. cit., I, p. 121).
120 Albină, muscă ([…]Ba o să se poată, se făcea că adoase zâna cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ţi le-a luat Zmeoaica pământuluide când erai mic. Ţine chimiraşul ăsta. Când vei fi încins cu el, ce vei voi, te faci, dacă te-i da de trei ori peste cap. Sileşte-te de-ţi ia vinele de la zmeoaică. Luă chimiraşu; dară când ridică ochii şi vru s-o-ntrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu ie! Parcă intrase în pământ. Iară el odată se deşteptă. (Ibidem, p. 297).
121 Ibidem, p. 520.
122 […]Iar cea mai mică zise: -Ba de m-ar lua pe mine feciorul ăla, că ieu i-oi face doi copii cu părul de aur, cât s-or mira lumea şi ţara de ei. (I. Micu Moldovan, op. cit., p, 88). Acelaşi motiv, la Ov. Bârlea, Antologie de proză populară epică, II, p. 454; P. Ispirescu, op. cit. I, p. 65; I. Nijloveanu, op. cit., p. 219; I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 61; M.M. Robea, op. cit., pp. 704-705; C. Sandu Timoc, op. cit. pp. 183, 187; D. Stăncescu, op. cit., p. 84, etc.
123 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 65-66; I. Micu Moldovan, op. cit., p. 88; C. Sandu Timoc, op. cit. p. 183; M.M. Robea,
op. cit., p. 705.
124 C. Sandu Timoc, op. cit. p. 187.
125 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 65.
126 I. Micu Moldovan, op. cit. p. 88.
127 C.Sandu Timoc, op. cit. p. 183.
128 Ibidem, p. 187. Tot „doi braji dă aur” devin copii îngropaţi şi la I. Nijloveanu, op. cit., p. 220; M.M. Robea, op. cit., p. 705.

acestor copaci, care vor fi făcuţi paturi sau scânduri pentru pat,129 ulterior arse şi ele, dar: din aceste scânduri, de fiecare dată cel responsabil cu supravegherea scapă două scântei care devin, la rându-le,
„doi berbeci cu coarne, cu lâna cu tot, tot de aur”130sau „două stable de busuioc, mari şi frumoase ca aurul şi argintul”…131 În fine, cum şi aceşti miei/berbeci de aur sau cu lâna de aur sunt tăiaţi spre a fi mâncaţi de impostoare, cum un maţ sau o bucăţică este pierdută la râu, în timpul spălării, aceste bucăţi vor redeveni ceea ce fuseseră iniţial: copii de aur sau cu părul de aur,132 uneori această re-întrupare fiind făcută chiar de astre conotate mitofolcloric!133

O altă interesantă situaţie a acestor autometamorfoze trans-ontologice, care face uz de o altă tehnică de refacere, resubstanţializare a corpului (numită de mine motivul Zamolxis), avem în antologia de basme a lui Gr. Creţu. Aici, într-un basm (Basmul cu Împăratul Roşu), este menţionată în mod explicit o tehnică corporală de întinerire, evident cu caracter magic: […]Băiatul porni cu fata spre împăratul lui, care îl trimisese s-o aducă. Când ajunseră acolo, li se făcu primire cu mare pompă, dar împăratul nu ieşi în întâmpinarea lor. După trei zile se zvoni în oraş şi în toată împărăţia că el a stat închis de bună voia lui, timp de trei zile, într-o odaie fermecată şi din bătrân s-a făcut tânăr. Îi fusese ruşine să vie ca bătrân în întâmpinarea fetei.134 Prezenţa acestui motiv mitologic clasic, uşor recognoscibil,135 trebuie înţeles, la nivelul acestui basm, prin prisma culegătorilor de basm din colecţia lui Gr. Creţu,136dar şi a nevoilor imaginarului tradiţional, avid de tehnici, metode sau poţiuni care să le prelungească fie durata de viaţă, fie să le ofere nemurirea…137

Tot aici, la aceste autometamorfoze trans-ontologice, cred că trebuie plasat un alt interesant caz. Într-un basm din colecţia C. Sandu Timoc (Copilul şi fetiţa), o mamă vitregă sacrifică un copil şi îl oferă spre mâncare tatălui revenit din călătorie. Sora, ştiind că cel sacrificat este fratele ei, refuză să mănânce şi va derula câteva interesante practici de magie: […]Fetiţa n-a mâncat fiindcă a ştiut că e fratele ei. Ea a strâns oasele. Şi dacă a strâns oasle, le-a pus într-o buturugă de răchită. În fiecare dimineaţă, când fetiţa îşi primea cana de lapte, o ducea în buturugă şi o turna peste oasele alea uscate. După opt săptămâni, s-a făcut din oasele alea un porumbel.138 Ulterior, acesta va reuşi să dejoace planurile mamei vitrege, revenind şi el la natura lui dintâi.139

129 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 66-67; I. Micu Moldovan, op. cit., pp. 88-89; I. Nijloveanu, op. cit., pp. 220-221; I. Pop- Reteganul, op. cit., p. 66; M.M. Robea, op. cit. p. 706; C. Sandu Timoc, op. cit. pp. 184, 188 etc.
130 I. Micu Moldovan, op. cit., p. 89; M.M. Robea, op. cit., pp. 706-707. La I. Nijloveanu, op. cit., p. 221; I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 66, aceste scântei devin „doi mieluşei cu lâna de aur şi coarne de argint” ori sunt mâncate de către o mia, care fată doi miei de aur…
131 C. Sandu Timoc, op. cit., p. 188.
132 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 68; I. Micu Moldovan, op. cit., p. 89; I. Nijloveanu, op. cit., p. 221; I. Pop-Reteganul, op. cit., p. 67; C. Sandu Timoc, op. cit., pp. 184, 188; D. Stăncescu, op. cit., p. 86 etc.
133 […]I-a dat şi aia drumu la unu. Acum maţâlea astea s-au agăţat într-o tufă, într-un prund de râu. A stat acolo mult şi bine, până a dat Sfântu Soare peste ele. Când a dat Sfântu Soare peste ele, le-a prefăcut în doi copii care nu ezista pe faţa pământului, jucând în ţărină goi, în pieile goale. (M. M. Robea, op. cit., p. 707).
134 Gr. Creţu, op. cit., I, p. 69-70.
135 […]în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci numai se vor muta într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui. Iată ce povestesc elenii c-ar fi făcut el. (Herodot, Istorii, vol. I-II, Trad., notiţe istorice şi note de Adelina Piatkowski, Felicia Vanţ-Ştef, Studiu introductiv de Adelina Piatkowski, Bucureşti: Ştiinţifică, 1961; I, IV, 95).
136 Basmele colecţiei Gr. Creţu, sunt basme culese de către elevii Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti, cu siguranţă ştiutori de carte şi cunoscători ai mitologiei clasice (greco-romane), spre deosebire de cei de la care au cules/compilat aceste basme, în majoritatea cazurilor persoane analfabete…
137 Aceste aspecte sunt tratate pe larg într-un studiul dedicat eminamente subiectului (vezi Costel Cioancă, Instituţia tinereţii în basmul fantastic românesc, în Arhivele Olteniei, SN, nr. 29, 2015, p. 382-412, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2015).
138 C. Sandu Timoc, op. cit. p. 190.
139 […]Atunci porumbelul a zburat jos de pe casă, s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut iarăşi un băiat mare şi

În fine, pe lângă cazurile în care, luptând cu un zmeu apropiat ca putere fizică, eroul se va face o flacără albastră iar zmeul una roşie,140 nu pot să nu amintesc aici un alt interesant caz de restaurare corporală, în care este vizată vitalitatea şi promisiunea unei vieţi-încă-netrăite.141 Chiar dacă se apropie mai mult de categoria generală a purificărilor carnale (din ceea ce eu am numit instituţia tinereţii), care scot de sub imperiul efemerului un trup deja îmbătrânit şi, printr-o succesiune de acte magice, încearcă să transfere o dimensiune corporală nouă, prin schimbarea majoră intervenită la nivelul corpului, o astfel de situaţie merita să fie menţionată şi la nivelul autometamorfozelor trans-ontologice. Este drept, refacerea carnalului tânăr are loc, în acest basm citat, cu ajutorul unui „discipol” care nu ştie care este nici dezideratul, nici desfăşurarea actului magic în sine, fiind nevoie de o iniţiere în acest sens. Ştiind că este într-o relaţie cu altceva/altcineva decât cineva din cotidianul său şi în ciuda unor avertismente din cele mai dure (la intrarea în bordeiul acestui bătrân erau atârnate capetele fraţilor săi mai mari, care nu reuşiseră să îndeplinească cerinţele acestuia), eroul consimte să slujească un bătrân pentru o plată magică, deconspirată de una dintre cele trei oiţe de păscut ale bătrânului. Iniţiat de oiţa ajutată, eroul va îndeplini sarcinile impuse de bătrân, ajungând şi la momentul în care trebuie să-l ajute pe acesta spre a se transforma: […]-Bine, tată! M-ai servit, a recunoscut iel. Acuma – zâce – să faci o groapă, ia un stânjen dă lemne, bagă în ia, îi dai foc şi când o fi focu mai mare – zâce – să-m` dai mie un brânci- acolo-n groapa aia şi după ce-oi arde complect, după douăsprezece zâle, vii şi cauţ` în cenuşă şi-ai să găsăşti pă fiecare zî câte un ciocănel. Iai ciocănelili alea, le pui într-o albie, pui buruienili ăstea pântre iele, iai apa-aia dân urcior şi-o torni peste iele şi le-nvăleşti c-un cearşaf şi-aştepţ` trei zâle. După trei zâle, vii şi-ţ` dau plata. Aşa face băiatu. […]După douăsprezece zâle, s-a dus până-n zâuă iel acolo şi-a dat cearşafur`li la o parte. Când s-a uitat acolo, un băiat. Unchiaşu-ntinerise.142

Nu trebuie omise, în cazul acestor autometamorfoze trans-ontologice, atributele funcţionale. Limita, perisabilul nu par setate de către mentalitarul tradiţional care a imaginat astfel de treceri dintr- o dimensiune corporală într-alta: experienţa realului (= cotidian, deci verosimil) nu pare foarte importantă întru rezolvarea problemei (structurale), creatorul de basm mizând, mai mereu, pe o rezolvare de tip iniţiatic.143 Astfel de experienţe ale autometamorfozării trans-ontologice nu fac decât să reactualizeze relaţia (privilegiată) cu divinul, etosul folcloric al acestor basme încorporând, de fiecare dată, o serie de comportamente desăvârşite din partea eroului, ceea ce va permite, într-un final, şi rezolvarea problemei.

Concluzii

Dar, la urma urmei, ce sunt aceste metamorfoze şi autometamorfoze, de orice fel ar fi ele? Fie că este vorba de transformarea unui erou în altceva decât natura lui dintâi, independent de voinţa eroului, fie că însuşi eroul va recurge la o astfel de transformare corporală, nu poate fi eludată obişnuinţa unui atare act la nivelul basmului fantastic roomânesc. Meta-morphosis-ul la care este supus sau la care recurge eroul pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă întru împlinirea dezideratului, orientează trupul carnal înspre o ipostază mai mult morală a unui corp. Care, altfel, oscilează tot timpul între pur şi impur, între sacru şi profan. Căci, dacă realizăm că „substanţa constitutivă” a corpului eroului, prefăcut de altcineva

frumos. (Ibidem).
140 P. Ispirescu, op. cit., I, p. 88. Acelaşi motiv la M.M. Robea, op. cit., p. 533.
141 Basmu cu trei băieţ`, colecţia I. Nijloveanu.
142 I. Nijloveanu, op. cit., p. 158.
143 Spre exmplu, în basmul Cei doişpe feciori ai împăratului şi surioara lor (colecţia M.M.Robea), ieşirea celor doisprezece fraţi de sub puterea vrăjilor (= fuseseră metamorfozaţi de mama vitregă, printr-un act de etnoiatrie magică, în 12 lebede), va fi revelată sorei lor de către Dumnezeu în vis: […]De la o vreme-ncolo, dup-un vis al ei ce visează, zice: -Fraţilor, – visase ea – zâce
– Dumnezău mi-a spus în vis că dacă eu v-aş face vooă doosprăzăce cămăşi dân fir dă urzică bătute şi meliţate cu mâna mea – zâce – şi le-mbrăcaţi pe voi, eu vă scap pe voi de legământu ăsta care e pe capu vostru. Şi-atunci vom putea şi noi să ne reîntoarcem spre casă – le-a spus sora lor asta. Zâce: – Păi cin` ţ-a spus ţâie? –Zâce: -Eu am visat. Mi-a spus cineva mie în vis. (M.M. Robea, op. cit., pp. 691-692)…

(iniţiat) în altceva decât natura lui primordială, rămâne cumva la natura carnalităţii umane (= eroii sunt prefăcuţi în stane de piatră, în diferite animale de cineva superior ca natură, de unde sunt reconvertiţi la natura umană printr-un act magic sau unul sacrificial executat de cineva apropiat – frate, cumnată, frate de cruce etc.), structura autometamorfozelor trans-ontologice aduce în prim plan cel puţin alte două dimensiuni:

a) capacitatea şi/sau disponibilitatea unui corp uman de a se manifesta într-un alt spaţiu/altă dimensiune decât cea materială, ne-supusă efemerului;
b) statuarea, prin aceste capabilităţi de autometamorfazare trans-carnală, a unor virtuţi absolute pe care le are eroul şi care îi permit/facilitează re-definirea întregului corporal pe care îl accesează, modelează şi îl foloseşte după nevoia sa subiectivă.
Din această perspectivă a autometamorfozelor trans-ontologice, corpul uman din basmul fantastic românesc pare un recipient în care imaginarul tradiţional a pus – poate lipsit de raţional, de logic, dar, justificativ din perspectiva finalităţii de atins – o serie de impulsuri primare, de apetenţe, reprezentări, trăiri şi nevoi imagologice care să întreţină şi să dea utilitate imediată şi practică unei zone cu caracter restrictiv.

Interesant este faptul că, în totalitatea lor, basmele cu (auto)metamorfoze menţionate de-a lungul acestor rânduri, nu par să reflecte caracterul dăunător al acestor practici şi tehnici corporale de transformare: momentul (auto)metamorfozării pare, la acest nivel, o necesară experienţă întru desăvârşirea iniţierii, surmontarea unor situaţii complicate, altfel fără ieşire, şi/sau împlinirea dezideratului final. Mai mult: concentrând în sine practici /tehnici curente (= avem zâne, vrăjitoare, alte personaje care ştiu cum să iniţieze pe cineva în arta transformării; avem plante care, folosite potrivit, de cineva cunoscător, pot permite metamorfozări; avem un corpus de gesturi ritualice de executat pentru ca actul auto-metamorfozării să reuşească, etc.), aceste menţionări de auto-metamorfoze din basmul fantastic românesc par să construiască o continuitate cu alteritatea altor tehnici/practici corporale, mereu rezervate doar unora.144

Oricum, fără a fi realiste, dar, nici anti-realiste (neexistând o definiţie general-admisă a realului); fără explicite racordări la un ontologic justificativ precum cel clasic-mitologic (mai ales dacă avem în vedere funcţionalitatea pe care a acordat-o, unui atare moment fantastic, mentalitarul colectiv, generator şi/sau consumator şi de basm); fără a inoportuna sau violenta gratuit mentalitatea tradiţională, în mod natural destul de conservatoare, aceste (auto)metamorfoze sunt mereu eficace, oferind epicului fantastic de basm nu doar originaliate, ci şi substanţă mitică. Căci, probabil neacceptată de cele mai multe ori ca realitate posibilă145, o astfel de inserţie epică putea oferi auditoriului, prin tulburătoarea reiterare a unui

144 Nu cred că este deloc lipsit de importanţă faptul că în Metamorfozele lui Ovidius, cea mai semnificativă „culegere”dedicată transformărilor corporale suferite de diferite personaje, apanajul metamorphosis-ului era rezervat diferitelor zeităţi, ele decizând cum sau în ce să se transforme personajele umane care, din varii motive, s-ar fi dovedit vinovate faţă de aceste divinităţi.
145 Am vorbit cu alt prilej (vezi Costel Cioancă, Interdicţia de a privi în urmă în basmul românesc: imaginariile unei interdicţii, în Memoria Ethnologica, nr. 50-51, ianuarie-iunie 2014, An XIV, pp. 98-105), despre mecanismul imaginarului tradiţional. Dar, pentru corecta receptare a dimensiunii reale pe care o avea orice moment fantastic la nivelul auditoriului (deci, şi a acestor auto- metamorfoze!), trebuie să readuc în prim-plan câteva dintre dialogurile post-narative ale unor culegâtori de basme cu performerii pe această temă (a verosimilităţii momentelor fantastice): „-Dar cum s-a putut preface lupul în grădina aia frumoasă?
–Poi, dacî era năzdrăvan. Sî da pisti cap şi şî pifăcea în grădină. –În basme se pot preface oamenii în ce vor? -În basme da. –Se pot preface în alte fiinţe. Dar să se prefacă într-o grădină? –Da. Şi-n grădină. –E posibil? -Eu ştiu? În poveste-i posibil.” (I. Oprişan, op. cit., I, p. 221); „-Aţi spus, la un moment dat, ca fata aia a lui Scaraoţchi, era închisă de 5000 de ani acolo, în lada aia şi când a ieşit şi i-a pus cuţitul şarpelui în gură s-a făcut din nou tânără şi frumoasă. Cum vă-nchipuiţi că a stat 5000 de ani fără să îmbătrânească? Cum era posibil? –Păi, măi, tată, nu prea înţeleg de ce îmi puneţi aşa întrebări, pentru că e poveste! –Şi ce, dacă-i poveste trebuie să fie minciună? –A, poveştile, aproape 80-90% sunt minciuni. -Şi mai e şi 10-20% adevăr! De pildă, în poveste asta adevărul este că aia a stat 5000 de ani şi a rămas tânără, nu? -Păi, nu în povestea asta, în general. -Adică ce există adevărat în poveşti? –În poveşti? Păi, uite, de exemplu, adevăr, să luăm povestea cu Lacrămi. E posibil ca doi unchi să crească doi nepoţi. Ăla-i adevăr. Restu`… –Şi totuşi, spuneţi-mi un lucru, că sunteţi acuma un om umblat încolo şi încoace, aţi văzut multe, aveţi o viaţă înapoia dumneavoastră: poveştile sunt nişte minciuni sau nişte închipuiri, nu? –Da. –Şi totuşi, oamenii le ascultă cu plăcere, dumneavoastră vă place să le povestiţi. Din ce cauză? –Omu` e veşnic dornic de necunoscut. Uite, copiii se distrează, moment din afara logicului, raţionalului, o şansă, fie ea şi minimală, fie ea şi imaginară!, de a re- accesa un univers cognitiv şi emoţional uitat. Structura arhetipală a unui atare moment epic, precum cel al unei auto- metamorfoze, putea reconecta oricând, prin greutatea simbolică cuprinsă/vehiculată, conştiinţa auditoriului la o conştienţă uitată sau pierdută.
Oferind epicului de basm, altfel abstract-absurd, o eficacitate funcţională. Onticului, altfel subsumat funcţionalului, o (neaşteptată) şansă de perpetuare. Iar nouă, deopotrivă cititori şi cercetători, splendide producţii artistice.
de exemplu.” (Ibidem, II, pp. 12-13, 123).