Product Description

La noi, în Dealu Corbului, păcurarul se alegea
la Staurul Florilor. Staurul Florilor se ţinea de Duminica
Floriilor, cu o săptămână înainte de Paşti. Cu două-trei zile
înainte de Florii, un om sau doi din sat mergeau în pădure,
adunau crengi şi lemne uscate şi clădeau un fel de rug mare
în centrul cimitirului. Acolo, în mijlocul cimitirului este un
loc special pentru foc, un fel de vatră, iar în jurul ei sunt boci
de lemn sau pietre ori laiţe făcute din bdile de lemn care
rămân în cimitir de pe-un an pe altul, până putrezesc. În noaptea
de sâmbătă spre duminica, oamenii din sat vin la cimitir.
Prima dată, la cimitir ajunge omul sau oamenii care au adunat
lemnele pentru foc, de obicei îs oameni mai în vârstă. Aprind
focul şi se aşază în jurul focului. Apoi, după cum ajung la cimitir,
pe rând, vin şi alţi bătrâni, alţi bărbaţi, care se pun pe
acei boci de lângă foc şi încep să povestească între ei. De obicei
povestesc despre cei care au murit de curând ori îţi amintesc
de alţi morţi, rude şi prieteni de-ai lor. Când eram eu mai
mnicuţ, vorbeau de războiul ce tocmai trecuse şi de cei ce
s-o prăpădit pe front. Dar se mai povesteau şi alte întâmplări
de prin sat, ce-o mai păţit careva, şi alte poveşti, uneori şi de
râs. După o vreme, când se apropia de răsărit, cam când
soarele se ridica în creasta pădurii, începeau să apară la
cimitir femeile şi copiii mici. Fiecare mergeau unde aveau
morţii – părinţi, bunici, fraţi, surori – deci neamuri apropiate
şi mergeau la mormântul lor şi puneau lumânări făcute din
ceară de albine. Copiii aduceau flori culese de prin pădure.
Flori care apăreau la vremea aceea, în funcţie de cum cădeau
Floriile în acel an, adică în funcţie de Paşti, cât erau de devreme
sau de târziu. De obicei găseau anglici, călugări, viorele,
brânduşi, flori de primăvară. Copiii le făceau bucheţele
şi le puneau şi ei lângă cruce sau pe mormânt. Apoi aşteptam
să ardă lumânările.” (Victor Tecar) „Popa nu venea tot timpul
la cimitir, pentru că aveam trei cimitire în sat. Şi dacă nu
venea preotul, noi tot mergeam noaptea la cimitir. Sâmbăta faceam pupti şi pancove, iară de pe la ora trei dimineaţa ne
trezea mama, când eram mici, şi ne duceam la cimitir să
vedem focul acela mare şi să aprindem lumânări.” (Reghina
Mihuş) „Când eram mici, nici nu puteam durni de grija
mărsului…” (Alexandru Mihuş) „Câteodată mai venea diacul
şi fătul şi făceau rugăciuni în cimitir când aprindeam
lumânările.” (Reghina Mihuş)
„În timp ce ardeau lumânările, oamenii nu mai povesteau
prin cimitir. După ce terminau lumânările de ars, oamenii
se adunau la locul de foc din cimitir. Femeile adunau copiii
şi-i aranjau pe un rânduc, şi-apoi le dădeau pupti, nuci, alune,
mere. După ce terminau cu copiii, se adunau oamenii…”
(Victor Tecar) „În cimitir se mai duceau pancove-n oloi, cozonac
şi horincă. Şi-apoi, pe rând, treceau unii pe la alţii şi
ziceau «Dumnezo să-i ierte!» şi-şi dădeau unii altora pancove,
cozonac şi beau câte-un pahar de horincă. Veneau şi oamenii
săraci la cimitir, care nu aveau musai rude îngropate
acolo, şi tare bine le părea că primeau pupti, că pe vremea
aceea, după război, se făcea numa’ pâine din mălai. Numai’
puptii şi colacii îi făceam din făină de grâu. (Reghina Mihuş)
După ce terminau de împărţit pupti copiilor şi săracilor, începeau
bătrânii şi bărbaţii să povestească şi să se înţeleagă
pe cine să aleagă păstor sau păcurar pentru anul acela. După
ce se înţelegeau şi cădeau de acord asupra persoanei care va
fi păcurar, îi dădeau acelei persoane un colac mare, ca semn
de numire. Acel colac se numea «Staurul Florilor» şi era făcut
de o femeie vrednică. (Victor Tecar)
„La care era cioban pă anu’ acela i să dădea un colac
mare făcut din făină de grâu. La colacul acela i se spune
«Staurul Florilor» pentru că e ca un staur. Se face o pâne mare
care îi înconjurată cu o împletitură din tri. Deasupra pânii se
face din aluat o împletitură ca o leasă şi în mijloc, tăt din
aluat, nişte oi, şi berbeci. Şi lângă leasă doi câni.” (Reghina
Mihuş) „Colacul acela era format ca o stână, cu leasă, oi,
berbeci, mneluţi şi câini. Cu toată rânduiala stânii.”
(Victor Tecar)
„După ce se alegea păstorul, fiecare om spunea câte
oi are şi câtă păşune are şi unde are locul de păşunat. Fiecare
teren era socotit în funcţie de câte oi pot păşuna pe el. Se socotea
dacă mai trebuie cumpărată păşune şi câtă sare e necesară
pentru vară. Tot atunci se stabilea şi data pentru Măsuriş”. (Victor Tecar) „Păcurarul era ales pentru tot anul,
adică până la prima ninsoare. După ce cădeau la înţelegere
cu toate, oamenii mergeau din cimitir la biserică”. (Reghina
Mihuş)

Performeri:
Victor Tecar, 75 de ani, Dealul Corbului, com. Vima Mică, 2016
Reghina Mihuş, 77 de ani, Dealul Corbului, com. Vima Mică,
2016
Alexandru Mihuş, 77 de ani, Dealul Corbului, com. Vima Mică,
2016

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Staurul Florilor”

Pin It on Pinterest

Distribuie acest articol

Promovează cultura! Distribuie acest articol!